Zona Metropolitană Constanţa, şapte ani de la înfiinţare

0
383
Zona Metropolitană Constanţa, şapte ani de la înfiinţare

Purtătorul de cuvânt al ZMC, Adrian Crăciun: „Pentru viitoarea perioadă de programare, 2014-2020, urmărim impunerea ZMC ca principal pol competitiv de dezvoltare din regiune, încercând totodată să reducem discrepanţele de dezvoltare între localităţile componente ale Zonei”.

Au trecut şapte ani de la înfiinţarea Zonei Metropolitane Constanţa (ZMC), prima structură de acest tip creată în România, având în componenţă 15 entităţi administrative: municipiul Constanţa, oraşele Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, comunele Agigea, Corbu, Cumpăna, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Tuzla, Valu lui Traian, precum şi Consiliul Judeţean Constanţa.

„Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa s-a constituit cu scopul de a asigura dezvoltarea durabilă integrată a teritoriului metropolitan, de a promova parteneriatele între localităţi şi de a facilita absorbţia de fonduri europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al ZMC, Adrian Crăciun.

Potrivit acestuia, în cei şapte ani de activitate, ZMC s-a remarcat drept un partener serios de negociere al Comisiei Europene, al Băncii Mondiale şi al autorităţilor publice centrale, în contextul reprezentării intereselor autorităţilor locale şi, implicit, ale constănţenilor.

„Prin Planul Integrat de Dezvoltare a ZMC au fost implementate 121 de proiecte în valoare de aproximativ 2 miliarde euro, printre cele mai importante numărându-se „Construcţia autostrăzii Cernavodă – Constanţa”, „Construcţia variantei de ocolire Constanţa”, „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare pentru regiunea Constanţa şi Ialomiţa”, „Reabilitarea plajelor şi falezelor Mării Negre”, „Regenerarea urbană a Zonei Peninsulare”, modernizarea staţiunii Mamaia prin „Reabilitarea promenadei Mamaia” şi „Construirea a trei pasarele pietonale”, „Îmbunătăţirea accesului între municipiul Constanţa şi platforma industrială Năvodari prin lărgirea şi modernizarea bulevardului Mamaia – Năvodari”, demararea lucrărilor la primul tronson al şoselei de Coastă etc.”, a spus Crăciun.

Cititi mai mult in telegrafonline.ro/,  Luni, 17 febr.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply