Gala de Excelență, Mangalia,
1 Decembrie 2025 – relatare pasională de Andreea Mihaela Stan
| FOTO-VIDEO

0
311
„Luni, de Ziua Națională a României, am avut onoarea să prezint și să contribui la organizarea Galei de Excelență desfășurată la Casa de Cultură Mangalia și organizată alături de minunații mei parteneri din Clubul Callatis Sport: Ada Vertan și Tiberiu Chodan.
Un spectacol de peste 3 ore în care am cunoscut nu doar elevi si studenți excepționali, artiști, teologi, șahiști, elevi militari, dar am premiat și oamenii de cultură care inspiră si mișcă Mangalia în direcția reînfloririi ei.
A fost și momentul perfect să vorbim despre un proiect care își aștepta de mult nașterea: „Toate pânzele sus”. Velierul „Doamna Ana”, barca construită în 30 de ani de Alfred Neagu, un simbol al pasiunii pentru navigație și al răbdării, va deveni barca-școală pentru copiii din Mangalia, pro bono.
Sunt recunoscătoare pentru că am putut fi parte din această moment și că am contribuit la celebrarea excelenței unui comunități care poate renaște din ea însăși, pentru a străluci la înălțimea valorii ei.
La cât stau eu la Limanu pe durata unui an, mai am un pic și mă fac mangalioată. Mă simt din ce in ce mai apropiată de oamenii de aici și marea lângă care ei respiră zi de zi. Și care mă cheamă în toate zilele în care nu sunt acolo”. – Andreea Mihaela Stan.

(Video by Camelia Moise).
„Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee căreia i-a sosit vremea. Acum i-a sosit vremea proiectului „Toate pânzele sus”, avându-l ca protagonist pe domnul Alfred Georges Neagu, care, cu spiritul său hâtru, s-a autointitulat „Comandantul suprem al oceanului Limanu”.
Velierul „Doamna Ana” este povestea unei constructii navale unice, desfășurată pe parcursul a 30 de ani în curtea proprie, povestea tenacității și răbdării fără margini a unui om cu dragoste infinita de mare.
Barca este pe cale sa devină prin acest proiect prima navă școală a Mangaliei pusa la dispoziție pentru copiii interesați sa învețe cât mai multe legat de tainele mării, marinăriei, construcțiilor navale și pescuitului.
Am lansat si celebrat această idee pe scena Casei de Cultură Mangalia, alături de inițiatorii ei, comandor Tiberiu Chodan, producătoarea și regizoarea Ada Vertan, Vasile Chirilă, presedintele AstroNautics, Andrei Fuică, maestru emerit la șah, Mircea Cristian – Federația Română de modelism, cu ocazia Galei de Excelență prilejuită de Ziua Națională a României.
Bonus, un clip video din partea autoarei: https://www.facebook.com/reel/861802416426791 și… „Una capo d’opera”, un artist constructor de nave, un artist al vântului și cuvântului deopotrivă: Alfred Neagu:

Ada Vertan: Andreea dansând pe acorduri muzicale la apus, pe puntea velierului „Doamna Ana”, sub privirile comandantului și constructorului, Alfred Neagu, reprezintă o imagine plină de bucurie și libertate. Chiar și în decembrie, marea are farmecul său aparte, iar navigarea pe valurile sale aduce un sentiment de aventură și împlinire.
De 1 Decembrie, la Mangalia, lansarea proiectului „Toate pânzele sus” a fost un succes, iar Andreea, parte din acest proiect, simte mândrie și entuziasm pentru viitoarele călătorii și experiențe.
Proiectul aduce laolaltă oameni pasionați de navigație, Chirila Vasile, Mircea Cristian, Tiberiu Nicolae Tudor și Tiberiu Chodan, întru crearea unei Școli de navigație pentru copii și descoperirea de noi orizonturi. Spiritul acestui proiect simbolizează explorarea și curajul de a îmbrățișa necunoscutul, iar dansul Andreei, reflectă perfect entuziasmul și energia pozitivă, molipsindu-ne, transformând această zi într-un moment de neuitat.

MN: Din partea Maestrului Alfred Neagu – neobositul Skiper pe apele învolburate ale mării și printre nenumăratele pagini ale cărților traduse – și a autoarei prezentei relatări de suflet, primiți o melodie potrivită pasiunii comune: „Yo no soy marinero, Yo soy capitan”:
…Iar din partea domnului Comandor Vasile Chirilă, președintele Clubului Astro Nauticus din Mangalia, pasionat specialist în Astronavigație și nu în Astrologie, cum mai zic unii „cunoscători”, iată câteva considerente referitoare la OMUL Alfred Neagu, „corsarul blând” și nava sa de vis, „Doamna Ana”:
„L-am vizitat pe Alfred Neagu în Portul Turistic Mangalia.
Totul s-a întâmplat de Ziua Națională a României.
Crepusculul nautic de seară.
Alfred a construit velierul Doamna Ana, scândură cu scândură.
Tu vezi nava, zilnic, în linia ei, în forma ei, în detalii.
El este comandantul și proprietarul navei.
El a tradus cărțile lui James Clavell în limba română.
Am stat pe punte și am vorbit direct despre:
• stele care se aprind treptat,
• rute citite din cer,
• muncă lungă, decizii scurte.
I-am oferit cartea mea „Astronavigația, de la astrolab la sextantul Apollo”.
A primit-o, acolo unde literatura și navigația sunt acasă:
pe navă, în port, la amurg”.


MangaliaNews.ro, partener media UZPR. 03.12.2025.


Sustineți cotidianul online Mangalia News. Puteti dona aici. Va multumim pentru sprijin.