Emil Ghinea, King of The Hill și la Râșnov Brașov Challenge 2025!
„A treia cursă, al doilea record național de traseu cu Osella, la Râșnov-Brașov Challenge 2025 – KING OF THE HILL, 1:50,725! Noua mașină îmi dă încredere și mă motivează să împing limitele tot mai sus. Dar dincolo de cifre și trofee, cel mai important este sentimentul acela unic, când vezi că pasiunea, sacrificiul și perseverența dau roade, asta definește MOTORSPORTUL. Drumul abia a început, dar știu că împreună putem urca tot mai sus. Sunt recunoscător pentru munca echipei mele, familia mea frumoasă, partenerilor mei și pentru susținerea celor care îmi sunt alături la fiecare start. (Vă simt energia oriunde ați fi). Ne vedem la POIANĂ 4-5 Octombrie!” – mesajul lui Emil Ghinea, pilotul Campion din Mangalia.
Râșnov Brașov Challenge 2025 – Podiumul, la general: Locul 1: Jerome France (Nova Proto), care și-a oferit de ziua de naștere o victorie ce îi asigură matematic titlul de campion, înainte de Poiana de pe 4-5 Octombrie. Locul doi a fost adjudecat de Emil Ghinea, care face TopSpeed-ul pe Râșnovul de toamnă, semn că Osella turbo e prietenoasă cu pilotul, iar Julian Răduță prinde încă un podium cu Norma. Vreme superbă, o cursă foarte puțin fragmentată, dar cu spectatori cam puțini…, semn că lumea face October Fest…
„Când trece „taifunul de Mangalia” cu 220 km/h, prafu’ se ridică! 400+ de cai frumoși, cu Emil în trăsură, duc la cucerirea „King of The Hill”, la Râșnovul de toamnă – 1:50,725!” – Florin Ramf.
Manșele de concurs pot fi vizualizate aici.
MangaliaNews.ro, partener media al pilotului Emil Ghinea, Campion Național Absolut la Viteză în Coastă, 2024.
Sustineți cotidianul online Mangalia News. Puteti dona aici. Va multumim pentru sprijin.



































