Mi-am ascuțit tinerețea, vreo două după-amiezi,
ajunsesem aproape de adolescență și m-am oprit,
prea mă temeam să-mi retrăiesc iubirile și suferințele,
mai ales că nu primisem aprobare pentru schimbări.
Mai trebuia să mint, să mă doară niște adevăruri,
să-mi judec somnul și să-mi condamn visele,
apoi, cum zicea mama,
să mănânc toată coaja de pită, să fac ruj în obraji.
Am povestit odată cu a mea,
să ne legăm zilele la bisericuța din Rușii Zlatnei,
cu doi prunci nănași și-un popă bărbos și timid,
iar dansul miresei, cu Alifantis și Nichita,
„Ce bine că ești, ce mirare că sunt”…
Hai, parcă aici m-aș mai fi oprit,
să-mi iubesc albastrul și florile de câmp,
minunile lui Doamne și buburuza specială,
să-mi picure roua din ochi și macii să-mi adoarmă frumoasa,
să mor, de fiecare dată când pleacă,
doar pentru a ne reîntâlni într-o viață viitoare.
MangaliaNews, 08.08.2024.
