Dirty Shirt LIVE, la ultima ediție a Seawolves Bike Fest | Cronică literar-muzicală de Victoria-Maria Pripon

0
376
Ultima ediție a Seawolves Bike Fest, eveniment organizat de Seawolves MC, a avut loc între 14 și 15 iunie 2024, pe plaja Venus. Manifestarea a fost prezentată de sufletul Rock FM, Cristian Hrubaru. Este finalul unei ere, după 16 ani de concerte extraordinare oferite în toată țara de această minunată echipă care s-a extins cu mult dincolo de granițele unei organizații de motocicliști.
În jurul orelor 21:20, pe data de 14 iunie, au urcat pe scenă, cu zâmbetul pe buze, membrii trupei Dirty Shirt, din Seini, Maramureș. Fondată în anul 1995, trupa interpretează „Folkcore Metal” (o combinație între folk rock, heavy metal și hardcore) și a cântat în deschiderea multor formații cunoscute la nivel mondial: Overkill, U.D.O., Lake of Tears, Crematory, Megadeth ș.a.
Pe plaja Venus, au răsunat piese originale Dirty Shirt, precum Nice Song, Bad Apples, Pretty Faces și Trust Me, dar și melodii preluate din repertoriul popular: Săracă inima me’, Maramu’, Când s-o împărțit norocu’ și Geamparalele. Formația a avut un bis, și anume piesa Pălinca, interpretată alături de prezentatorul evenimentului.

În 2024, componenții Dirty Shirt sunt: Dan Radu „Rini” Crăciun (voce), Robert „Robi Metalistu’” Rusz (voce), Mihai Tivadar (chitară, clape), Cristi Bălănean (chitară), Pal Novelli (chitară bas), Vlad „X” Țoca (baterie), Dan Petean (chitară), Cosmin Nechita (vioară).
După ce s-a terminat minunatul moment muzical oferit de trupa maramureșeană, Rini și Robi au coborât în rândurile publicului și s-au bucurat de piesele capului de afiș, Visions of Atlantis, în același timp fiind dispuși să apară, bucuroși, în fotografii alături de noi, fanii Dirty Shirt.
Cu toate că acesta a fost primul concert al formației de Folkcore Metal la care am putut participa, m-au impresionat amabilitatea și prietenia de care au dat dovadă cei doi soliști vocali ai trupei și sper să pot răspunde afirmativ la mai multe manifestări care să îi implice și pe ei. De asemenea, ca ascultătoare a grupului, le urez membrilor Dirty Shirt mult succes pe mai departe și „să nu doarmă vreun vecin din Grenoble la Seini”, după cum spun aceștia pe melodia „Balkanique” (de pe albumul „Dirtylicious”, lansat în 2015). Voi reveni cu alte articole privitoare la minunatul eveniment de pe plaja Venus.
Victoria-Maria Pripon. (C.V. Victoria-Maria Pripon).


Mangalia News, 23.06.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply