Denis Alibec a fost desemnat Cetățean de Onoare al Municipiului Mangalia!

0
934

farmec.ro
carturesti.ro%20
  • Internaționalul Denis Alibec a devenit joi, 18 mai a.c. Cetățean de Onoare al Municipiului Mangalia, acolo unde s-a născut și unde a început și fotbalul.
Initiațiva acestui proiect, care a fost votat în ședința de joi a Consiliului Local din Mangalia, i-a aparținut consilierului local Neculai Tănasă, care este și vicepreședinte al Academiei Hagi.
Denis Alibec este cel mai important fotbalist născut la Mangalia și totodată unul dintre cei mai importanți sportivi ai județului Constanța.
În proiectul inițiat de consilierul Neculai Tănasă au fost reamintite o parte din performanțele realizate până acum în carieră de Denis Alibec: 29 de selecții în naționala României, cel mai bun fotbalist român al anului în 2016, precum și două titluri de campion al României, până în prezent.

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, joi, 18 mai, a.c., proiectul de hotărâre prin care i se acordă fotbalistului Denis Alibec, titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Mangalia pentru performanțele din activitatea sportivă, dar și pentru contribuția sa în promovarea imaginii orașului, la nivel național și internațional. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierul local Neculai Tanasă, fost jucător al echipei „Farul Constanța” și actual vicepreședinte al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

Fotbalistul Denis Alibec s-a născut în data de 5 ianuarie 1991, în municipiul Mangalia. Acesta joacă în prezent, pe post de atacant, la echipa de fotbal „Farul Constanța”, antrenată de Gheorghe Hagi, în Super Liga României. De-a lungul carierei fotbalistice, Denis Alibec a fost convocat la echipa națională România U17, România U19, România U21, precum și la prima reprezentativă. În anul 2016, a fost ales „Fotbalistul român al anului”.
„Crescut la juniorii celor de la Clubul de fotbal „Callatis Mangalia” (echipa din orașul său natal), Alibec a debutat în Liga 1 pentru echipa „Farul Constanța” în anul 2008, pe 5 octombrie, împotriva lui Dinamo București. Primul gol pentru constănțeni l-a înscris pe data de 18 octombrie 2008, într-o remiză împotriva celor de la Poli Timișoara”, declară consilierul local Neculai Tanasă. În anul 2009, Denis Alibec a fost transferat, la doar 18 ani, la unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii: Inter Milano, unde avea să fie antrenat de Jose Mourinho și Rafa Benitez.
Ajuns la 32 de ani, Denis Alibec a adunat un palmares impresionant, aducând cinste orașului său natal:
• Cel mai bun fotbalist român al anului 2016;
• Campionatul mondial al cluburilor (cu Inter Milano, în 2011);
• Două titluri de campion al României (2015/2016 – Astra Giurgiu și 2021/2022 – CFR Cluj);
• O Cupă a României (2013/2014);
• 27 de selecții în echipa națională a României, pentru care a înscris două goluri;
• Multiple selecții la loturile naționale de juniori și tineret ale României;
• Desemnat de 7 ori jucătorul etapei în actualul sezon al SuperLigii.
În ultimii ani, mai multe personalități ale Mangaliei au primit titlul de ”Cetățean de Onoare”, din partea primarului Radu Cristian, în semn de înaltă recunoștință și prețuire pentru activitatea remarcabilă, în plan profesional. Înalta distincție a Consiliului Local a mai fost acordată post-mortem și lui Stephan Eleutheriades, arhitect, pictor, memorialist, dar și tinerilor militari Cozmin Florescu şi Constantin Vlăduţ Sărman, care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident aviatic de la Tuzla din anul 2010. (Comunicat al Primăriei Mangalia).


Mangalia, 19.05.2023.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply