Rezultate de excepţie obţinute la Concursul Național de Matematică, de Bogdan-Cristian Trifan, reprezentantul Colegiului Economic Mangalia

0
1629
„Bogdan-Cristian Trifan, elev în clasa a XII-a A, la Colegiul Economic Mangalia, a reprezentat judetul Constanţa la nivelul claselor a XII-a, secţiunea H1, la Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”.
La acest concurs desfăşurat la Iași în perioada 12-14 mai 2023, elevul nostru a obţinut un binemeritat Loc III şi Medalia de Aur, motiv de mândrie pentru Colegiul Economic Mangalia.
Pasiunea pentru matematică a elevului a fost dublată de o pregătire temeinică, sub îndrumarea doamnei prof. Teodorescu Nicoleta.
Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” este organizat de Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) şi îmbină rezolvarea de probleme deosebite, atât teoretice, cât şi practice, dar mai ales sunt premiate cele mai bune şi frumoase rezolvări şi compuneri de probleme, stimulând activitatea elevilor creativi. Este un concurs unic, prin care se explorează aplicabilitatea subiectelor de matematică, trecând dincolo de limitele teoretice.
Îi felicităm, pe elevul nostru şi pe doamna profesoară care l-a pregătit! Îi dorim succes la examenul care urmează!”, se menționează în comunicatul transmis redacției de conducerea Colegiului Economic Mangalia.


Mangalia News, 17.05.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply