MAREA NEAGRĂ – Rourată și nobilă ademenire, oferă creație! Așa cum oferă
Dumnezeu, în mod direct, deplin și sfânt! Zbaterile ei albastre, gri sau cenușii, te provoacă precum o melodie veche, deasupra Timpului, adulmecând neliniști, aspre tristeți și tulburătoare iubiri… Ca un ostrov de eternitate, marea ne introduce într-un infernal balet și într-un cor nervos de spovedanii… Tăcerile ei tulbură zgomotul, răspândește iubirea, împarte așteptări, curățește întinăciuni, ne învață să fim iertători, darnici, iubitori, tămăduitori cu toate rănile… Primind răurile Neamului nostru în matcă, marea ne învață sacrificiul, obida, ne ajută să ne răbdăm unii pe alții și să mucenicim în Credință…
MAREA NEAGRĂ – Onorantă, ea rămâne matcă de neam, refugiu, adăpost, oboseală,
crânguri de apusuri și răsărituri, îngălare de anotimpuri, răzvrătire de culori, tăceri și zgomote, necuprins, uitare, încordare, frică, spațiu de calm crud, înțelepciune, nebunie, iubire, toleranță și așteptări neașteptate…
MAREA NEAGRĂ – Gonind și reunind în oglindirea ei rostogolirile Cosmosului, ea nu
ostenește, niciodată, să ne cheme în marea bătălie pentru existența Neamului… Ea rămâne și trăiește perpetuu ca o sămânță primordială din frământarea căreia s-au ivit bătăile de aripi îngerești ale Sfântului Andrei, dar și primele lumini, umbre și rugăciuni ale unei misterioase, dar vii aventuri colective…
MAREA NEAGRĂ – Vaierul ei fluid, luminos, de multe ori aspru, chiar înfricoșător, te
pătrunde adânc, până la cele mai ascunse unghere ale ființei, dar îți oferă cu dărnicie și impozabilul gust sărat al apei, mirosul algei, ozonarea brizei, strigătul disperat sau liniștit al pescărușilor, incendiul răsăritului de Soare, clipele alinătoare ale Apusului aceluiași astru, dar și încordarea și neacordarea anotimpurilor cântate de Ovidiu… Albastrul ei devenit de multe ori negru crud, se risipește în voința optimistă, dar și în cruzime, în suferință, în copleșitoare bucurii, iar privindu-i imensitatea zbuciumată iți vine să strigi ca soldații lui Xenofantes: Thalassa, Thalassa…
MAREA NEAGRĂ – Adulmecările ei, din zi și noapte, din noapte și zi, te avertizează că
între Imn și Prohod poate fi o singură octavă! De fapt, marea își afirmă eterna existență! Marinarii adevărați, călători și pe apele Lumii, vorbesc de sufletul Mării Negre… În revolta ei, plângăcios-răutăcioasă, în iubirile și misticele ei taine, citești nepăsare, simțiri născătoare, nostalgice gemete, dar și regret și durere… În limbajul ei de aparentă tăcere înălțătoare, valurile râd, plâng, visează, dăruiesc, iartă, muncesc, ocrotesc, ascultă, speră, risipesc și desfac umbre, suspină lumină și năluci, amăgesc rece, respiră regrete sau chiar durere…Adică, Iubire și Moarte… Marinarii spun un adevăr fundamental: Suntem pasageri în lumea apei și a cerului…
MAREA NEAGRĂ – Infinită în valuri, în trăiri, întâlnirea cu ea rămâne, definitiv, o
întâlnire cu reculegerile și cuceririle supreme, cu eternul ritm al vieții… Mișcările, culorile și capriciile ei, mereu surprinzătoare, drepte și nedrepte, îți vorbesc despre inflexibila soartă omenească, deși nu a descifrat încă nimeni ce legi o poartă în frâu, ce credințe îi străbat puzderiile ei sticloase, ce albatroși de speranță rostuiesc împrejurimile ei, unde s-au clădit, au durat, ori au dispărut civilizații…
MAREA NEAGRĂ – Visuri ample au fost făurite si împlinite pe malurile și întinderile ei,
dar marea a robit și robește suflete, într-o euretmie covârșitoare… Superbă, devorantă, întunecată, pătimașă, plină de speranțe și himere, ea rămâne îngăduitoare cu sămânța viitorului… Așa cum vechii luptători fabricau clopote cu glas de Dumnezeu, așa și marea fabrică vise clocotinde, curcubee de speranță, disperări dar și doruri de neatins… De multe ori este și plină de îngăduință, ca o potcoavă lunatică, ca un ostrov al zânelor, ca o zodie înmiresmată… Vastitatea și timiditatea ei ne reamintesc că, înainte de a scrie cu sânge, soarta omului este definită simplu, ca în Istorie, așa cum spune Vasile Ghica, într-un aforism: ÎNTRE IMN ȘI PROHOD POATE FI O SINGURĂ OCTAVĂ!
MAREA NEAGRĂ are cheile Lumii noastre românești!
Mihalache BOCAI,
12 iulie, 2021, Constanța.
(Din volumul “Purpura adâncă” – manuscris).
MN – Vă invităm să citiți și: OCTAVA NELINIȘTII – volum de versuri apărut sub semnătura jurnalistului Mihalache Bocai, cu ilustrații de Constantin Grigoruță și Elena D. Bocai – Prezentare în PREMIERĂ!
Mangalia News, 29.04.2023. (Foto generic: Dan Cristian Mihăilescu).
