În mod normal, am, n-am treabă, la București merg cu mașina. Două sute de kilometri trec repede, ajung, concretizez, mă întorc, gata. Când treci cu 114 km/oră printr-o pârloagă din județul și anume Bacău, neștiind că spațiul cu pricina este o comună pre numele ei Cleja, consecințele te aruncă în calitatea de pieton, deci modul anormal. Iar la București nu mai poți merge cu mașina, ci cu trenul. Ceea ce am făcut zilele trecute.
Mai bună radiografie a României decât drumul de la București la Constanța de ieri, greu de făcut. Greu. Am avut de toate în vagon, nefiind compartimentat, le-am gustat pe toate. La câteva locuri de mâine, înaintea traversului pe partea cealaltă, două cucoane s-au sfătuit tot drumul. Am parcurs toată viața celei care a confiscat discursul. Am aflat că știa să sufle în jiglerul de la Dacia lor albastră, bleu Mamaia, când pleca, alături de Titi, în concediu, când erau ei tineri, proaspăt căsătoriți. Că era bine cu cortul, da? Au fost chiar și la Cheia, unde-i mai bine decât la Poiană. Și, după revoluție, le-a mers bine, amândurora, că-și deschiseseră butic într-una din camere, plus balcon, că stăteau la parter, pe Soveja. Au schimbat și mașina. Dar la un moment dat, cu super market-urile astea, n-a mai intrat nimeni în butic, și-a trebuit să se reprofileze. Știi ce greu e? Am fost și la facultate, tu, îi spune istovită partenerei de conversație… la Spiru, lângă Casa de Cultură. Șaguna, o corectează ailaltă, timid. Așa, Șaguna. Dar mi-am făcut treaba, m-am angajat la stat, am trecut pe studii superioare, mi-a mărit salariul, că aveam decât puțin peste minim pe economie. Și acum, la pensie, uite umblu… spre bucuria vagonului, mă gândesc. Lângă mine, tot pe partea cealaltă, dar cu spatele la ea, un om la vreo 70 de ani, îmbrăcat cu sacou, vestă, cămașă și cravată, încerca să citească un ziar Magazin, să mănânce o brioșă, și să asculte, în același timp, ce spunea tovarășa din spatele lui. Când femeia a ajuns la partea cu facultatea pe la care n-a fost la cursuri, omul a fost atât de scandalizat, încât și-a pus toată brioșa pe vestă, de unde a încercat să o pescuiască până la Constanța … ceea ce i-a dat o ocupație, că nu s-a mai arătat atât de scandalizat când brunetul din fața lui, vorbea la telefon, pe difuzor, cu vreun alt trepanat, pe fond suav de manele, despre drumul pe care o să-l facă ei, la Ovidiu, unde are unul niște țuică adevărată, nu din pufoaică. Un upgrade față de drumul spre București, când era unul care vorbea pe FaceTime, și dădea indicații despre cu scoți farul din dreapta la Skoda. N-am prins să văd dacă se scotea la fel ca ăla din stânga. […]
Continuarea, pe laurentiumironescu.wordpress.com
