Monografia consacrată Anei Aslan – o bijuterie editorială realizată de Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan și Anca Elena Ștefan | Recenzie semnată de Constantin Dumitru

0
893

farmec.ro
carturesti.ro%20

„Cinste Aureliei și lui Ștefan Lăpușan și Ancăi Elena Ștefan, pentru „Moștenirea”, volum pe care-l socotesc o bijuterie editorială!” – Constantin Dumitru.

Recent, fosta mea colegă de facultate Aura Voineagu (c. Lăpușan) mi-a trimis mai multe cărți scrise de ea sau la care este coautoare, dintre ele detașându-se „MOȘTENIREA – Monografia Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie”, semnată de ea și soțul său Ștefan și de Anca Elena Ștefan, coordonată de acad. Victor Voicu.

Primul volum apărut recent, în 2022, este și una dintre ultimele reușite ale Editurii Academiei Române din vremea când a fost condusă de acad. D. R. Popescu, decedat recent. Este o carte impesionantă, nu doar din punctul de vedere al dimensiunilor (3/23/31), ci al subiectului foarte tentant și al prezentării grafice de excepție, și, înainte de toate, al conținutului, valorificat profesionist, elegant și convingător de cei trei autori, care merită felicitări pentru temeritatea cu care au abordat ceea ce eu aș numi instituția Ana Aslan – una dintre cele mai proeminente personalități ale medicinei românești și internaționale. O spun de la început – a rezultat o bijuterie publicistică, un adevărat eveniment editorial!

Sunt bucuros să consemnez o atare reușită, adăugând că sunt pentru a patra oară în fața unui atare eveniment – prima oară a fost în vara lui 1965, când, student la Litere, și cu resursele mele financiare modeste, n-am pregetat să cumpăr un volum de „Poezii” de Eminescu apărut cu prilejul împlinirii a 115 de ani de la nașterea poetului, carte care, dacă-mi aduc aminte, seamănă din puncte de vedere grafic cu cea pe care o consemnez azi. Apoi, în toamna lui 2014, la ceremonia atribuirii „Premiilor Brâncoveanu”, unul dintre laureați, prof. Ion Ghinoiu, mi-a dăruit vol. 5 al „Atlasului Etnografic Român”, pe care-l coordona, o carte impresionantă apărută tot la Editura Academiei și tot sub directoratul regretatului DRP. În fine, în decembrie, în atmosfera specială a cumpărăturilor de Crăciun, m-am ales cu volumul „Lumea Biblică – Atlas ilustrat”, apărut la Editura Litera- și el o incontestabilă bijuterie editorială.

Sub aceste auspicii reconfortante revin la cartea semnată de Aurelia și Ștefan Lăpușan și Anca Elena David, subliniind că au făcut o muncă sisifică, au cercetat arhive; au mers la Biblioteca Academiei Române, au lecturat cărți de memorialistică, tratate, volume sau studii consacrate Anei Aslan, au consultat documente oficiale de la mari instituții și au citit „cu lupa”, cum se spune, manuscrise ale distinsei profesoare și ale colaboratorilor săi, așa cum au parcurs sute sau, mai degrabă, mii de mesaje primite de dânsa de-a lungul anilor, îndeosebi după „explozia” apariției Gerovitalului H3 și Aslavitalului și produse în România, urmate de tratamentul cu ele în țară sau în străinătate. La cele de mai sus se adaugă inventarierea și trierea miilor de fotografii și documente, spre a fi reproduse în volum, acesta fiind unul dintre punctele lui forte, dat fiind că, însușindu-și principiul potrivit căruia „o imagine face cât o mie de cuvinte”, autorii au punctat profesionist nenumăratele fotografii cu texte adecvate.

În ce privește autorii, aș remarca unele detalii semnificative, dacă în cazul Ancăi Elena Ștefan este vorba de un cadru medical reputat, care a asigurat acuratețea domeniului de specialitate din volum, în ce-i privește, soții Lăpușan își „făcuseră mâna”, semnând mai înainte peste 20 de monografii pe diverse teme.

Revenind la Ana Aslan, faptul că s-a născut într-o zi cu mare încărcătură creștină – 1 ianuarie (1897) – Ziua Sfântului Vasile cel Mare, i-a marcat viața și activitatea. Potrivit cataloagelor, în școala primară n-a strălucit, dar „și-a dat drumul” în liceu. Să surprindă faptul că în adolescență visa să devină pilot, asta în 1912! și a și zburat cu un aparat de tipul Coandă-Bristol, împreună cu pilotul consacrat, Andrei Popovici. „N-aveam nicio teamă, căci eram nebună. Și știți că nebunilor nu le este teamă de nimic”, scria ea. De pe atunci a dovedit o personalitate puternică, era decisă să devină un medic bun, drept pentru care, în octombrie 1915, în pofida opoziției categorice a mamei sale, s-a înscris la Facultatea de Medicină din București. După un an, cum România intrase în primul război mondial, a fost mobilizată, ajungând la Iași, unde, ca student-medic extern avea să lucreze cu mari chirurgi ce operau puhoiul de răniți de pe front.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Autorii dau aceste detalii, arătând că avem de-a face cu începuturile unei cariere prodigioase, asta într-o vreme în care, spunea chiar ea, „prea puține femei îndrăzniseră să se apropie de această meserie”. Evocând cu nostalgie acei ani, Ana Aslan avea să rostească aceste vorbe memorabile într-un interviu din 1987: „Tinerețea anunță anii maturității, care reprezintă vârsta sintezelor. A fi tânăr înseamnă a fi etern! Tinerețea este înflorirea și, prin dorința nelimitată de cunoaștere, este și înflorire a spiritului și a gândului.” Aici, ca și în restul „Moștenirii”, autorii lasă textele să vorbească, ei intervenind rar, cu comentari scurte și observații pertinente. „S-a scris că am fost prima femeie medic din România, dar acest lucru este eronat. În compensație am fost prima femeie specialistă în cardiologie și, de asemenea, prima femeie profesor de clinică medicală”, spunea Ana Aslan.

Nu sunt singurele precizări de mare impact și care atestă modestia exemplară a viitoarei somități a medicinei noastre, care mai declara în interviul citat :„Toată educația mea am căpătat-o în țară, de la dascăli de mare prestgiu. Eu nu am făcut studii în străinătate. Mă consider, de aceea, un produs al unei excepționale școli de medicină, cu izvoare puternice în tradiția științei românești dintotdeauna!” Cât de specială mi se pare declarația de mai sus într-un context în care tinerii noștri nici nu termină liceul și se visează studenți oriunde în lume, numai în România – nu, și asta din cauza unei proaste și păguboase ambiții a părinților lor, la asta adăugându-se și degradarea școlii românești din pricina unor autorității cu doctorate pe bandă, dar mai toate sfertodocte! Din această perspectivă evocarea marilor săi dascăli de către Ana Aslan este pilduitoare, ca și omagiul pe care li-l aduce mereu, fie că vorbește de marele savant Gh. Marinescu, cel care s-a interesat de cauzele îmbătrânirii cu mult înainte ca Denham Harman să publice o lucrare pe tema respectivă; fie că îi acordă un loc special eminentului profesor Daniel Danielopolu, despre care spunea că „a format-o din punct de vedere științific”. Autorii monografiei arată, pe drept, că marele savant C.I. Parhon este cel care a sprijinit-o decisiv în cariera ei, îndeosebi în domeniul gerontologiei, în care avea să cunoască consacrarea națională și internațională. Un citat superb deschide acest capitol din carte.

„Într-o bună zi, în laborator mi-a spus: ”Doamnă Aslan, că așa îmi zicea (C.I. Parhon – n.n.) – d-ta ești profesoară de clinică, cunoști fiziologia, de ce nu am lucra în domeniul îmbătrânirii? Mergem într-un cămin de bătrâni și aplicăm concepția mea, anume aceea de a trata bătrânețea ca pe o boală”.

„Ampla biografie a celui mai important mentor al Anei Aslan a fost emblematică pentru cea care avea să-i urmeze drumul”, subliniază autorii, punctând astfel începutul vârfului carierei sale. Oferta lui Parhon, dar și inspirația ei au deschis drumul unei cariere de excepție. La finele anilor 1940 și începutul deceniului următor, C.I. Parhon a fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (post echivalent cu cel de șef al statului), dar, deși în 1952, a renunțat la activitatea politică, el a rămas deputat în MAN până în 1961.Debutul activității într-un cămin de bătrâni este descris astfel de ea: „Nu m-au impresionat bătrânii, m-a impresionat bătrânețea”. În urma studiilor sale pe bătrâni, Ana Aslan a constatat efectul unui tratament pe bază de procaină asupra lor, dar, din diverse locuri, în principal din comisiile de specialitate ale Academiei, au început să apară reacții adverse. De notat că, la 18 aprilie 1953, Ana Aslan, care era deja director de secție la Institutul de Endocrinologie „prof C.I. Parhon”, a fost numită și director la Institutul de Geriatrie.

Toate acestea se petrec după 1948, perioadă politică grea, în care prevaluau arestările pe baza unui simplu denunț. De aceea, m-am întrebat cum a traversat Ana Aslan această perioadă dificilă, în care teroarea bolșevică vâna îndeosebi intelectualii. Răspunsul mi l-au dat autorii monografiei de față, care reproduc fotografia unui dosar al Direcției Generale a Treburilor Consiliului de Miniștri ce are ca bază un „Referat al Ministerului Prevederilor Sociale privind activitatea dușmănoasă a prof. dr. Ana Aslan la Institutul de Geriatrie „C.I. Parhon”.

Despre Ana Aslan, referatul scrie negru pe alb: „Ea este un element care nu corespunde nici din punct de vedere politic, organizatoric, și nici din punct de vedere al capacității științifice. Este de origine burgheză și, între 1925-1931, pe lângă alte funcții, a fost și medicul Legației Americane din București. Are legături și în prezent cu vârfurile reacționare burghezo-moșierești, pe care le tratează în mod gratuit în cadrul Institutului, nu se încadrează în nicio muncă a organizațiilor de masă și are atitudini nejuste față de membrii de partid care muncesc în cadrul Institutului. Vine neregulat la Institut, nu urmărește munca personalului științific, muncește sectar, este superficială, lăudăroasă, lingușitoare față de cei cu munci de răspundere și are atitudine de comandă față de restul personalului”.

„Un astfel de element nu putea decât să atragă în jurul său decât elemente dubioase și dușmănoase, cărora le-a încredințat muncile de răspundere din Institut, desconsiderând pe membrii de partid și elementele cinstite care cu mari greutăți au putut fi încadrate în Institut și cărora nu li s-au creat condițiuni de muncă și sprijin în munca științifică”. Referatul continuă în același stil demascator, cu nominalizări ale membrilor „clicii” sale ș.a. De parcă n-ar fi fost de ajuns, conducerea Ministerului Prevederilor Sociale formează o nouă comisie, care constata că, „din 63 de salariați, nu sunt membri de partid decât 3.” După toate denunțurile astea ar fi urmat cătușele și ani grei de temniță, dar, tot în acel an, în urma documentelor justificative depuse de Institut, dosarul a fost clasat.

Aș face o precizare, pornind de la faptul că autorii cărții reproduc imaginea caracterizării semnate de Șeful Secției Cultural-Sociale a Guvernului, Sanda Rangheț, care, din fericire, a deținut puțin timp acest post. Născută în 1906, Sanda Veinberg devenise membră PCR din ilegalitate, în 1934 fiind trimisă de partid în URSS, bântuind apoi prin Austria și Cehoslovacia, căsătorindu-se cu Iosif Rangheț, unul dintre liderii de partid din acele vremuri. Pe linie de stat, cea mai înaltă funcție a fost cea în care a „vânat-o” pe Ana Aslan. S-a sinucis în 1995, la 89 de ani. Fiul ei, Boris, fost student la Moscova, a fost ambasadorul României în Malaysia între 1990-1993.

La întrebarea cum de n-a reușit denunțul cumplit al Sandei Rangheț, cred că există un singur răspuns plauzibil: relațiile Anei Aslan cu mentorul său C. I. Parhon și faptul că acesta era încă influent pe lângă liderul partidului, Gh. Gheorghiu-Dej, cel care, față de inteletuali a adoptat o atitudine duplicitară – pe cei mai mulți i-a trimis în pușcării, iar pe alți câțiva, precum Parhon, Sadoveanu, Ralea, chiar Arghezi, mai târziu, i-a ținut aproape. În acest context complex, Ana Aslan și-a văzut de cercetările sale, obținând noi succese.

Cât privește Gerovitalul H3, considerat „fântâna tinereții” și Aslavitalul, autorii cărții citează pe descoperitoare, care spunea că „Acestei metode de tratament i se spune pretutindeni ”Metoda Aslan”, sau ”metoda românească”. Evident, procesul omologării lor a fost unul complicat, și pe plan intern, și pe plan extern, i s-au pus piedici motivate fals științific sau din interese ale companiilor farmaceutice, dar, în final, devărul a învins. A fost un succes epocal, digerat greu, îndeosebi în străinătate, în diferite cercuri, dar realismul, luciditatea și rezultatele de necontestat ale cercetărilor româncei Ana Aslan n-au mai putut fi ignorate.

„Tradiția magică românească. Ceea ce s-a omis însă era dovada știimțifică de netăgăduit”, scria atunci Peter Udelhoven în lucrarea biografică dedicată Anei Aslan, citat de autorii „Moștenirii”. Pe scurt, popularitatea ei era în ascensiune, drept pentru care îi adresează un memoriu lui Gheorghiu-Dej, relatând piedicile puse de ministrul Sănătății de atunci, Voinea Marinescu și cerând o audiență, care nu i-a fost acordată. În schimb, pe o altă adresă oficială din partea Institutului referitoare la producerea Gerovitalului H3, același Dej scria o rezoluție pentru Petre Borilă în care îi cerea „să se dea atenție acestei probleme”. Pe atunci, august 1958, acest Borilă, bulgar de origine, membru PCR din ilegalitate, fost în URSS ani buni, era vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Nici acum cererea ei de audiență n-a avut succes.

A venit momentul Aslavitalului, experimentele debutând în 1960. Totodată, se înmulțesc participările sale la congrese internaționale, unde prezenta comunicări în serie, ea devenind cu timpul vedeta incontestabilă a acestora. În tot ce promova, pleca de la premisa că „nu-i putem îndepărta pe cei care au construit prezentul, le datorăm onoare, stimă și iubire”. Ce alt îndemn mai expresiv putea adresa contemporanilor ?

Pe acest fundal, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie, înființat în 1974, primul de acest gen pe plan internațional, a avut o semnificație aparte, marcând dominația internațională a gerontologiei românești, fapt evidențiat pe larg de autorii cărții de față. Participări cu comunicări la congrese internaționale, lucrări de specialitate, vizitele în valuri ale pacienților străini la complexul de la Otopeni ș.a. sunt mărturii certe, asistența medicală geriatrică căpătând a extindere uriașă. Anei Aslan i se recunosc în tot mai multe țări meritele medicale, ea primind cele mai imoportante distincții și medalii în unele state (Italia, de pildă), iar Premiul Leon Bernard atribuit de OMS, reprezintă „un omagiu activității prof. Ana Aslan, dedicată populației vârstnice din România și impactului pe care munca sa l-a avut la nivelul întregii lumi”, declara dr. M. Diop, președintele celei de a 25-a sesiuni a OMS.

În context, în 1976, ea îi adresează un memoriu lui Nicolae Ceaușescu, în care prezintă problemele la zi ale Institutului și-i cere o audiență. Or, Ana Aslan pe care tot felul de șefi de stat din Vest, diverse capete încoronate sau mari bancheri ori industriași ai lumii se înghesuiau s-o invite la tot felul de evenimente, nu neapărat pentru consultații sau tratamente, n-a fost primită în audiență!

În 1980, ca ziarist la revista LUMEA, care, din 1978, avea și ediții în franceză, engleză, germană, rusă și spaniolă, i-am cerut un interviu pentru ediția internațională, pe care mi l-a acordat. A fost o discuție memorabilă, la finalul ei, dânsa m-a invitat în camera alăturată biroului său, unde, pe pereți, tronau sute de fotografii înrămate cu regi, președinți de țări, premieri, politicieni reputați, armatori, actori și actrițe celebre etc., despre fiecare Ana Aslan având de zis câte ceva. I-am propus ca despre fiecare dintre cele o mie de personalități pe care zicea că le-a consultat să-mi spună o filă sau mai puțin și, spre surprinderea mea, a acceptat amuzată. În ce-l privește, interviul meu a avut un destin fabulos, apărând peste un timp în marele ziar argentinian „Clarin”, dar asta e poveste pe care sper s-o relatez în volumul următor al acestei cărți încântătoare.

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, spunea Tudor Arghezi, drept pentru care îi reiau versul său, adăugând: Cinste, Aureliei și lui Ștefan Lăpușan și Ancăi Elena Ștefan, pentru „Moștenirea”, volum pe care-l socotesc o bijuterie editorială!
Dumitru Constantin.

P.S. Când Ana Aslan a decedat, la 19 mai 1988, în urma unei infecții căpătate în Spitalul Elias, cu bacilul pioceanic, la rubrica Decese a micii publicități a „României libere” au apărut doar patru ferpare! Niciun articol de sine stătător într-un ziar sau revistă! Sinistra savantă de renume mondial se răzbuna și pe morți, iar Ana Aslan o avusese chiar pacientă!
(Articol apărut în „Flacăra lui Păunescu”, nr.4/3-6/februarie 2023, p.11).

MN: Articolele pe diferite teme social-culturale, ca și serialele tematice dedicate Mangaliei, semnate de Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan și publicate în paginile cotidianului online Mangalia News, pot fi citite AICI. Autorilor le mulțumim, cu aleasă prețuire.


Mangalia News, 05.02.2023.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply