CNIPMMR respinge introducerea de noi sarcini birocratice pentru beneficiarii Măsurii 2

0
565

farmec.ro
carturesti.ro%20

Marți, 17 ianuarie 2023, a fost publicată instrucțiunea privind completarea și depunerea rapoartelor finale de către beneficiarii Măsurii 2[1], conform căreia aceștia trebuie să depună o nouă raportare, până la data de 27 ianuarie 2023.

Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR), respinge introducerea de noi sarcini birocratice pentru antreprenorii beneficiari ai finanțărilor din cadrul Măsurii 2, pentru următoarele considerente:

  • Nu  se pot introduce obligații de raportare suplimentare pentru beneficiari, creându-se astfel un precedent, la aproximativ 2 ani de la obținerea finanțării și încetarea obligațiilor contractuale.
  • Termenul foarte scurt (până la data de 27.01.2023, din care 2 zile sunt libere) acordat beneficiarilor pentru efectuarea noilor raportări, conform indicațiilor și formatelor stabilite de instrucțiune, este în defavoarea antreprenorilor, aceștia având nevoie de un timp suplimentar pentru îndeplinirea noilor obligații.
  • Nu susținem solicitarea instituțiilor publice de le fi transmise, într-un nou format, informații pe care acestea deja le dețin, fiind deja raportate de către beneficiari conform rapoartelor de progres. Instituțiile au obligația de a-și extrage informațiile în formatele pe care acestea le doresc din datele pe care le dețin și de a nu solicita noi raportări.
  • Nu mai există bază contractuală pentru introducerea de noi obligații în sarcina beneficiarilor Măsurii 2. Conform contractelor de finanțare, beneficiarii au avut obligația menținerii numărului de salariați pentru 6 luni și, ca în termen de 180 zile de la primirea ajutorului financiar, să încarce în aplicația electronică Raportul de Progres, împreună cu toate documentele justificative, aceștia îndeplinindu-și, astfel, obligațiile contractuale pe care le au față de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, neavând încheiat un contract de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

CNIPMMR consideră că această instrucțiune trebuie aplicată doar beneficiarilor la care au fost constatate nereguli în raportare, venindu-se astfel, în ajutorul acestora pentru corectarea unor aspecte de formă în vederea evitării măsurilor de recuperare a finanțărilor acordate și nu aplicarea pentru toți beneficiarii Măsurii 2, indiferent dacă au fost sau nu constatate neconcordanțe în raportare.

[1] Instrucțiunea nr.60/17.01.2023 privind completarea și depunerea rapoartelor finale de către beneficiarii Măsurii 2 Granturi pentru capital de lucru – conform OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri din domeniul fondurilor europene, cu modificările și completările ulterioare.


Mangalia News, 19.01.2023.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply