Când amintirile / Quand les souvenirs, de Mihai EMINESCU (1850-1889).
Când amintirile-n trecut
Lorsque les souvenirs au passé
Încearcă să mă cheme,
se connectent,
Pe drumul lung şi cunoscut
Sur la longue route
Mai trec, din vreme-n vreme.
Ou parfois je passe.
*
Deasupra casei tale ies
Au-dessus de ta maison
Şi azi aceleaşi stele,
Comme aujourd’hui où les mêmes étoiles
Ce-au luminat atât de des
Ont si souvent éclairé
Înduioşării mele.
Mes rêves.
*
Şi peste arbori răsfiraţi
Et sur les arbres épars
Răsare blânda lună,
Où brille légère la lune
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Regardant les étreintes
Şoptindu-ne-mpreună.
De nos chuchotements d’amants.
*
A noastre inimi îşi jurau
Nos cœurs s’engageaient
Credinţă pe toţi vecii,
Pour toujours,
Când pe cărări se scuturau
Lorsque sur le sentier scintillaient
De floare liliecii.
Les fleurs du lilas.
*
Putut-au oare-atâta dor
Tant de désirs
În noapte să se stângă,
Dans la nuit se sont tus,
Când valurile de izvor
Quand les flots de la source
N-au încetat să plângă,
ne cessaient de pleurer,
*
Când luna trece prin stejari
Quand la lune traversait les chênes
Urmând mereu în cale-şi,
Dans un long frisson,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Quand tes yeux, grands ouverts,
Se uită dulci şi galeşi?
Doucement me captaient?
Biblioteca franceză “Arthur Rimbaud” Mangalia, 16.01.2023.
