Mangalia – stațiune climaterică | Pagini din istoria Sanatoriul Balnear Mangalia

0
1788

farmec.ro
carturesti.ro%20

MANGALIA – ORAȘUL COMORILOR. Episodul 16 din serialul ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”, de Aurelia Lăpușan.

Prima menţiune ca staţiune climaterică maritimă a Mangaliei, alături de celelalte staţiuni ale României, o face dr. Al. Saaber-Tuduri, într-o consistentă monografie publicată la 1900. ”Lângă Mangalia, în judeţul Constanţa, la 1 kilometru, se află apele minerale care izvorăsc din o grotă săpată accidental în masivul stâncos de lângă lacul Mangalia. Izvoarele sunt în număr de şapte. Poziţia e încântătoare, fiind situată pe marginea lacului Mangalia care-ţi aminteşte frumoasele lacuri din Elveţia şi având o privire admirabilă spre mare. Oraşul e situat pe un platou ridicat”.

Şi primul monografist al Dobrogei, Marin Ionescu Dobrogianu, descria, la 1904, Mangalia: ”În timpul verii, oraşul este vizitat de câteva familii pentru băile de mare şi cele sulfuroase. Pretutindeni în Dobrogea, Marea nu are o plaje mai întinsă şi mai frumoasă ca la Mangalia la închizătura lacului, apoi apele sulfuroase neavând instalaţiuni, sunt foarte puţin căutate.

“La un sfert de oră spre miazăzi de oraş, întâlnim băile sulfuroase de pe malul lacului Mangalia destul de puternice în efectul lor, însă puţin cunoscute şi apreciate din cauza lipsei de confort, stabiliment balnear etc.”

Aşa era prezentată aşezarea Mangalia în primul dicţionar de amploare, realizat sub auspiciile Academiei Române.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Dar soarta noului oraș cosmopolit a cunoscut sinuoasele drumuri ale istoriei străbătută de două conflagrații mondiale, de căderi și urcușuri. Mangalia a fost iubită și căutată de o lume bună, în special a Bucureștilor, de oamenii politici, de artiști, de protipentada vremii, devenind o stațiune de elită pentru iubitorii de artă și frumos. Nu atât legată de bogăția apelor minerale cu care a fost binecuvântată, cât pentru atmosfera de vacanță, mondenă, de adevărat oraș cultural exotic.

Balneologia s-a impus mult mai târziu în viața țării. Primul Institut de balneologie şi fizio­terapie din România a fost creat la Bucureşti în 1949, cu rolul de a fi studiați factorii curativi naturali, realizându-se regulamente de cură şi metodo­logie de tratament. Institutul a avut la început trei secţii: studiul resurselor naturale – climă, ape minerale, nămoluri, exploatări şi captări de izvoare, instalaţii balneare speciale etc; balneofiziologie experimentală şi secţia de balneofizioterapie clinică.

Nu întâmplător, prima conferinţă naţională de bal­neologie organizată de noul institut s-a ţinut la Man­galia, în 1950. Cu acest prilej, profesorul M. Sturdza a lansat „Manualul de balneologie“. Cu acelaşi prilej, sunt propuse spre studiu izvoarele minerale sulfuroase-semitermale de lângă vechea instalaţie de băi sulfuroase de pe malul lacului Mangalia. Cele trei izvoare care izvorau foarte aproape unul de altul şi la o foarte mică înălţime deasupra nivelului lacului Mangalia erau abundente, cu o temperatură de circa 22-23 grade Celsius. S-a stabilit că în zonă era o ionizare mai puternică decât oriunde în regiunea pontică. [1]

În 1951 a fost elaborată prima lege care a clasificat staţiunile, delimitându-le pe cele de odihnă de cele de tratament, pentru a se putea realiza regimul de sanato­rizare. Anul următor, au fost înfiinţate sanatoriile balneare specializate pe grupe de boli, reorganizându-se totodată cabinetele de specialitate de diagnostic şi tratament, în locul cabinetelor de policlinică.

În 1953 ia fiinţă, la Mangalia, primul sanatoriu antireumatic infantil în climat marin din România. În acelaşi an, în zilele de 30-31 august, se desfăşoară la Mangalia Conferinţa naţională de balneologie cu tema „Locul actual al balneofizioterapiei în readaptarea funcţională”.

Mai funcționa și Sanatoriul maritim TBC Mangalia, str. Vânători 9, aflat sub tutela Ministerului Sănătăţii, deservit de 111 salariaţi. Fusese înființat în 1938, prin reformarea Orfelinatului ”Olga Sturdza”, despre care am scris într-un articol anterior.

Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale  începe construirea în oraş a unui pavilion nou de 500 paturi, pentru extinderea sanatoriului TBC osteo-articular de copii.

Sanatoriul balnear pentru adulţi, dat în folosinţă în 1960 la Mangalia, îi avea ca arhitecţi pe Cezar Lăzărescu şi Dinu Gheorghiu, două din cele mai importante nume ale arhitecturii româneşti, la acea vreme. Aşezământul avea 500 paturi pentru copii, subsol, parter, 5 etaje şi centrală termică proprie.

Merită subliniat că în zona în care a fost construit noul sanatoriu balnear s-a descoperit o cruce ruptă în două bucăţi, cu un braţ incomplet. Pe o faţă era o inscripţie greacă, pe cealaltă una latină. Textul suna astfel: „Aici s-a făcut rugăciune spre pomenirea episcopilor Stefan“…, singurul nume păstrat pe piatră. Inscripţia atestă pentru prima dată episcopi în alt oraş al Scythiei decât Tomis.

Rezultată din necesitatea măririi capacităţii sanatoriului existent, noua construcţie a fost amplasată pe terenul dintre cele două pavilioane sanatoriale, pe faleza de sud a oraşului, cu orientare sud-est. Proiectarea a trebuit să asigure atât condiţiile favorabile tratamentului, dar şi o calitate arhitecturală şi tehnologică deosebită.

Edificiul avea profil balneologic şi ginecologic, policlinică pentru tratamente balneare, club şi restaurantul cu anexele sale, toate într-o soluţie conceptuală adaptată terenului denivelat. Autorul principal al acestei creaţii arhitecturale îşi argumenta opera: „Plastica exterioară este vibrată, cadenţa lamelară verticală împreună cu fila orizontală a planşeelor şi parapetelor desenând o textură albă, detaşată de fundul în penumbră al logiilor. Bazinul pentru hidroterapie, acoperit în evantai cu pânze subţiri cutate de beton armat, este în întregime vitrat asigurând o plăcută continuitate cu natura înconjurătoare şi cu peisajul marin.”39

Sanatoriul avea de la început amenajate instalaţii de băi calde, băi de lumină, instalaţii de electro şi fizioterapie, ionizări, săli de gimnastică medicală etc.

Lucrarea plastică „Marea şi tencuielile colorate“, de la Clubul Sanatoriului balnear îi avea ca autori pe Olga Porumbaru şi Ion Mitrici.

O nouă conferinţă naţională de balneologie şi-a desfăşurat lucrările în zilele de 30 august – 1 septembrie 1961, la Mangalia, pentru a marca 50 ani de la prima cercetare experimentală cu ape minerale din România şi 12 ani de la crearea Institutului de Balneologie şi Fiziologie.

Primele tratamente balneare s-au făcut în sanatoriul de la Mangalia cu nămol din Techirghiol. Până când o comisie guvernamentală care a analizat situaţia lacului Techirghiol a decis sistarea extragerii şi transportului de nămol pentru alte unităţi balneare decât cele riverane lacului şi a propus exploatarea integrală a nămolului din lacul Agigea, aflat în curs de dezafectare. În acest context excavarea de nămol din turbăria Hergheliei de la Mangalia devine o necesitate. Turba se recolta prin mijloace semimecanizate şi se depozita pe un teren apropiat, apoi se transporta spre sanatoriu. Construirea unei staţii complexe pentru extracţie şi pregătirea acestui produs natural la împachetări era imperios necesară.[2]

Zăcământul de turbă de la Mangalia are proprietăţi deosebite, fiind apreciat ca superior altor turbe din ţară şi străinătate. Din punct de vedere al acţiunii terapeutice, aceasta este în strânsă legătură cu proprietăţile fizico-chimice pe care le are, peloid, preponderent organic. În contact cu apa de mare, el şi-a îmbogăţit conţinutul mineral, în primul rând cu Cl, NaCl şi săruri de fier, ceea ce îi conferă personalitate şi, mai ales, cu cantitatea de acizi humici pe care o posedă, explicând astfel marea cantitate de apă pe care turba o poate reţine.[3]

Comitetul Executiv al Consiliului popular judeţean decide fuzionarea Sanatoriului balnear de recuperare Mangalia, cu Sanatoriul balnear Saturn, sub denumirea Sanatoriul balnear Mangalia, unitate de gradul l, de subordonare judeţeană. Noua unitate dispunea de 455 paturi pe tură şi alte 880 încălzite, în două secţii de tratament,  având cabinet de specialitate, laborator clinic, laborator de radiologie, proceduri de balneofizioterapie, hidroterapie, electroterapie şi unităţi sezoniere. Este numit director Octavian Stănescu, medic specialist.

MN: Întregul serial ”Municipiul Mangalia, 25 de ani în 25 de episoade”, poate fi vizionat la rubrica aniversară a cotidianului online Mangalia News.

Citiți și: ”La pas prin Mangalia anilor 1960” – fragment din lucrarea ”Constanța și împrejurimile ei”, autori Tiberiu Petrilă, Demetru Popescu și Marin Porumbescu (galerie FOTO)

Mangalia, destinație balneară

„La Mangalia s-au construit în ultimii ani: un complex cu 1070 paturi, cu cantină și restaurant; 11 blocuri cu 104 apartamente, 3 blocuri cu 72 apartamente; baie comunală; fabrica de pîine; 17 magazine comerciale; o școală de opt ani; altă școală de patru ani în cartierul «Drum Nou».

În cursul anului 1960 au fost date în folosință un sanatoriu cu 500 paturi și o nouă policlinică balneară înzestrată cu aparatură pentru hidro-electro-terapie și instalații pentru aerosoli. Aici se fac tratamente medicale de specialitate pentru: balneologie, reumatologie, dermatologie etc. De asemenea se pot face împachetări cu nămol și băi de mare”. […]

MN: Celelalte episoade din serialul recent, în care prezentăm Sanatoriul Balnear Mangalia pot fi vizionate AICI.


Mangalia News, 10.01.2022.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply