A cincea zi de proteste, la Șantierul Naval Damen din Mangalia | Miercuri va avea loc o întâlnire cu conducerea companiei

0
906

Blocul Național Sindical a informat că, marți a avut loc cel de al cincilea protest spontan al angajaților de la Șantierul Naval Mangalia, care s-au adunat în fața clădirii în care își desfășoară activitatea conducerea Șantierului DAMEN.

Preşedintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurenţiu Gobeajă, a declarat pentru News.ro că secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Mihai Macaveiu, a venit la şantier.

“Au avut acţiuni de protest. Astăzi a vizitat şantierul şi domnul ministru secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei, împreună cu consilierul dumnealui. Pentru că a venit exact când salariaţii protestau, i-am spus că poate să vină să se adreseze direct angajaţilor, crezând că a avut o discuţie anterior cu angajatorul. Din păcate, mai mult i-a iritat pe salariaţi deoarece nu a transmis răspunsuri concrete, ci doar că urmează să aibă un dialog cu noi şi insista să ne retragem de la acea adunare, pentru a avea dialog. L-am rugat să aştepte să se termine pauza şi apoi am avut un dialog destul de lung şi am insistat să participe şi reprezentanţii angajatorului”, a declarat Laurenţiu Gobeajă.

El a mai afirmat că miercuri, la ora 10.30, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii angajatorului şi administraţiei.

“Mâine, la 10.30, vom avea o întâlnire cu reprezentanţii angajatorului, administraţie şi managerii pentru a ne explica modalitatea de acordare a acelui bonus. Iar vineri avem şedinţa Comisiei Paritare. Va trebui să reluăm negocierile”, a mai transmis liderul de sindicat.

Angajaţii Şantierului Naval Damen Mangalia protestează deoarece angajatorul refuză să acorde o creştere salarială corelată cu inflaţia şi sunt nemulţumiţi de faptul că în perioada următoare vor continua concedierile. (sursa: News.ro).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

UPDATE: După trei ore de discuții între reprezentanții administrației, sindicaliștilor și un secretar de stat din Ministerul Economiei, s-a stabilit o ședință pentru mâine, miercuri, 11.01.2023, de la ora 10:30.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply