BOBOTEAZA sau Botezul Domnului. Ce NU trebuie să faci în această zi

0
568
Boboteaza este una dintre cele mai importante sarbatori, atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici. Boboteaza sau Botezul Domnului, cunoscută și sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania”, din 6 ianuarie, iar ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârsitul sărbătorilor dedicate Nașterii Domnului.

BOBOTEAZA. În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apelor, în timpul slujbei de Iordan. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la rău, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa toată suflarea comunităţii.

BOBOTEAZA. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare credincios îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă “Chiraleisa”- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă șura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casă şi interiorul casei.

Continuarea, aici.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply