Elevul Mircea-Andrei Cazan, campion de juniori la ȘAH pe municipiul Constanța! FOTO

0
1015

farmec.ro
carturesti.ro%20
Recent, la restaurantul Sport s-a desfășurat cea de a 69-a ediție a Campionatului de Șah al Municipiului Constanța. Conform listei de start, s-au prezentat 50 de jucători cu vârste cuprinse între 8 și 65 de ani. Șahul constănțean este în  plină reconstrucție, datorită antrenorului Iulian Mihailov, în prezent antrenor în cadrul CSM Constanța, care coordonează și se implică personal în pregătirea celor care au ales să facă performanță la șah.

Locul 1 la juniori a fost câștigat de Mircea-Andrei Cazan, elev în clasa a 8-a la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța, legitimat la CSM Constanța, antrenat de Iulian Mihailov și Mircea Pavlov.

Mircea-Andrei a participat la Campionatul Mondial de Șah din luna septembrie, organizat la Constanța și a obținut un rezultat excepțional de 7 puncte, al doilea cel mai bun rezultat din țară. Mircea-Andrei Cazan a participat și la Campionatul European de Șah, cu delegația Federației Române de Șah, alături de 30 de copii din țară, participanți la toate categoriile de vârstă, acolo unde a reușit un punctaj de 3,5 puncte.


Mangalia News, 05.12.2022.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply