Ce legătură poate exista între România și un reputat istoric și geograf francez? Dar, mai ales, ce legătură poate avea acesta cu formarea României Mari și cu sărbătoarea Centenarului? Haideți să cunoaștem povestea savantului francez Robert Ficheux, care i-a iubit pe moții noștri din Apuseni și a trasat granițele României Mari. Nu întâmplător a fost numit Moţul Francez.
La Tratatul de Pace de la Paris, Ungaria a prezentat hărţi ale Transilvaniei şi documente din care românii erau excluși. Geograful francez Emmanuel de Martonne vine însă cu contraargumente, ceea ce îi va aduce renumele de Avocatul României Mari. Ulterior, Martonne îl trimite în România pe Robert Ficheux. A fost dragoste la prima vedere…
Ficheux a bătut la pas vestul țării, a cartografiat și inventariat toate satele și comunitățile. A fost secretar general al Institutului Francez din București, apoi al Misiunii Universitare Franceze din România. Între 1935 și 1938, Robert Ficheux a predat la Facultatea de Geografie a Universității din Cluj-Napoca, la recomandarea lui Emil Racoviță. A scris 27 de cărţi care au legătură cu România. În 1948, Robert Ficheux devine membru corespondent străin al Academiei Române însă, odată cu venirea la putere a comuniştilor, se întoarce în ţara natală.
În 1991, Robert Ficheux rosteşte la Academia Română un discurs emoționant în limba română. El a spus atunci: ”Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toții, un viitor pașnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios!”
Continuarea, cu VIDEO, pe stiri.tvr.ro
Cine crede că Marea Unire s-a datorat numai Adunării Românești de la Alba Iulia din decembrie 1918, are o viziune patriotic-idilică asupra istoriei. Marile puteri victorioase, hotărâseră, destul de corect, să împartă înfrântul si destrămatul Imperiu Austro-Ungar, după criteriile populațiilor majoritare. Aveau loc recensăminte, se făcuseră hărți ale tuturor provinciilor imperiale, după naționalități, se pregăteau înființarea de noi țări și noi frontiere. Ungaria înaintase Parisului, unde aveau loc negocierile, hărți ale Transilvaniei, în care zona montană, platourile locuite numai de români din Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud etc. apăreau ca pustii.
Într-o primă variantă, populația maghiară, aglomerată în orașe (acolo unde românilor le era interzis să se așeze n.r.), apărea ca majoritară în Ardeal. Este meritul unor misiuni de geografi francezi, de-a fi urcat pe toate cărările transilvane și de-a fi inventariat și anunțat existența unor numeroase comunități române, acolo unde hărțile maghiare marcaseră pete albe, lucru ce a contribuit determinant la decizia marilor puteri de la Trianon (prin care Transilvania a revenit României n.r.).
Acele misiuni de geografi francezi, despre care scria regretatul Radu Anton Roman, au fost conduse de geograful Robert Ficheux. Dacă n-ar fi existat profesorul Ficheux, azi Transilvania ar fi fost pământ unguresc. „Omul acesta, făcuse și dăruise istorie și geografie României”, scria Roman. O Românie care, din nefericire, l-a uitat de tot, după trecerea sa la cele veșnice, săvârșită acum un deceniu. N-am auzit nicăieri să se organizeze măcar un simpozion sau o adunare în memoria sa.
Acum, încercăm să aducem modestul nostru omagiu personalității lui Robert Ficheux, să povestim și altora despre cine a fost și cât de mult bine ne-a făcut acest om, cu speranța că anii ce vor veni și poate generațiile de după noi, îl vor așeza la locul ce i se cuvine în istoria modernă a României.
S-a născut în 1898 și a absolvit studiile superioare la celebra Universitate Sorbona, fiind licențiat în istorie și geografie (1919-1920). Robert Ficheux a fost unul dintre cei mai mari geografi francezi, un foarte bun vorbitor de limbă română și un mare prieten al României. A fost, alături de celebrul lingvist suedez Alf Lombard, unul dintre cei mai mari iubitori ai țării noastre, de când existăm ca stat „dodoloț”.
Iată câteva repere din biografia profesorului Ficheux:
Membru corespondent străin (1iunie 1948) și membru de onoare din străinătate (9 martie 1991) al Academiei Române. Încadrat, în urma recomandării lui Emmanuel de Martonne (un alt nume ilustru al geografiei), la Institutul Francez de înalte Studii din București (1924 -1927). Teză de doctorat cu un subiect privitor la studiul geomorfologic al întregului masiv al Munților Apuseni.
Revenit în România în anul 1932, devine secretar general al Institutului Francez din București (până în 1935), apoi al Misiunii Universitare Franceze în România. În 1935, la recomandarea lui Emil Racoviță, a fost numit succesor al lui George Vâlsan, la Universitatea din Cluj-Napoca, unde a predat geografia fizică, până în 1938, când s-a întors în Franța.
Între 1927 și 1996, a publicat nu mai puțin de 27 de cărți, referitoare toate la România.
Distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer, de către președintele Emil Constantinescu, în 1997. Două dintre cărțile lui Robert Ficheux, le dau și azi dureri de cap extremiștilor unguri: „Les Motzi” (Moții), apărută în 1942 și „Roumains et minorites ethniques en Transylvanie” (Români și minorități etnice în Transilvania), apărută în 1990.
Acestui om, cvasinecunoscut marelui public, România și românii îi datorează enorm de mult. Practic, lui Robert Ficheux îi datorăm Marea Unire de la 1918 și existența țării noastre, între frontierele ei de azi.
La jubileul de 125 de ani al Academiei Române, organizat în 1991, Robert Ficheux s-a numărat printre oaspeții Academiei. A rămas memorabilă cuvântarea sa rostită în aula forumului academic al României, „țară ce a devenit întrucâtva și a mea”, după cum se exprima profesorul Ficheux. Și-a încheiat discursul (rostit în limba română), prin emoționanta urare: „Domnilor, rogu-vă, îngăduiți acestui moț francez să vă mulțumească călduros pentru această primire amicală și să vă ureze viață îndelungată, activă și rodnică. Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toții, un viitor pașnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios!”
S-a stins din viață, în ziua de 1 august 2005, la vârsta de 107 ani, la Aubagne, în sudul Franței și a fost înhumat, potrivit dorinței sale, în cavoul familiei din cimitirul parizian Montparnasse. (surse – internet).
