Etapele răcelii. Când apar simptomele și cât timp ești contagios | Remedii naturale, la Bucuria Naturii, în Mangalia!

0
699

farmec.ro
carturesti.ro%20
Conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC), un adult răcește de 2-3 ori pe an, iar copiii chiar mai des. Cele mai „sensibile” perioade sunt iarna și primăvara. Tot CDC susține că majoritatea oamenilor se recuperează în decurs de 7-10 zile, însă cei cu sistem imunitar slăbit sau cu alte afecțiuni respiratorii prezintă risc mai mare de complicații. Iată ce se întâmplă în această perioadă, de la contaminare, până la vindecare!

Când apar simptomele

Din momentul în care ai fost expus la virus și te-ai contaminat, până când apar simptomele de boală trece un timp. Se numește „perioadă de incubație”. Aceasta poate dura de la 24 la 72 de ore, estimează medicii. Totuși, uneori, simptomele răcelii pot apărea după doar 10-12 ore de la expunere. Depinde de tipul de virus, de cantitatea la care ai fost expus și de sistemul imunitar al fiecăruia. La gripă, perioada de incubație variază între una și patru zile, durata medie fiind de două zile.

În ce ordine apar simptomele 

De obicei, răceala debutează cu o durere în gât. Urmează strănutul, rinoreea, înfundarea nasului și acea stare generală de rău. Copiii fac mai des și febră (adulții mai rar). Scăderea apetitului și durerile de cap sunt alte simptome obișnuite în cadrul răcelii. Un pic mai târziu apare și „minunata” tuse. De obicei, este seacă la început, apoi devine productivă. Simptomele răcelii sunt mai supărătoare în primele două zile și se diminuează în timp. De obicei, dispar în 7-10 zile, însă la unele persoane, în special la fumători, boala poate dura săptămâni în șir. Un simptom care se dă greu dus este tusea. „O tuse persistentă este de obicei simptomul cu care se confruntă majoritatea oamenilor timp de săptămâni sau luni”, spune medicul de familie Matthew Goldman, citat de health.com.

Cât timp ești contagios

Cel mai contagios ești în primele 3-4 zile de la infectare, adică inclusiv în perioada de incubație. Cu alte cuvinte, ești contagios fără să știi, dinainte de a dezvolta simptomele de boală, și vei mai rămâne contagios circa o săptămână.

Ce ar fi de făcut?  În primul rând, să ai grijă de tine și să începi tratamentul încă din prima zi, de la primele simptome. Nu trebuie să te îndopi cu pastile, ai nevoie doar de o mai bună hidratare cu ceaiuri medicinale și de remedii antivirale pe bază de plante. Gama Biosept de la Fares conține capsule, comprimate de supt, uleiuri esențiale și siropuri potrivite pentru toate vâstele și toate nevoile. Aerisiți mai des încăperile și încercați cu toții să luați mici suplimente pentru întărirea imunității. Pot face diferența!

MN: Aceste produse naturiste și multe altele, dedicate sănătății dumneavoastră, le găsiți în Mangalia, la magazinele ”BUCURIA NATURII”. Pentru informații și comenzi, sunați la tel: 0755766153, sau 0751355122 (str. V. Pârvan, 12) și 0722239331 (str. Ștefan cel Mare,17). Alegeți și comandați și online, aici: https://bucurianaturii.ro/ . Despre ”BUCURIA NATURII”, vă invităm să citiți mai multe aici: https://bit.ly/2ZjhpMn

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 28.11.2022.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply