Încep filmările la lungmetrajul O SECUNDĂ, un film inspirat din fapte reale, un semnal de alarmă pentru conştientizarea bolii secolului, depresia!

0
786

farmec.ro
carturesti.ro%20
„În sfârșit, după 4 ani… Vă invit la evenimentul ce va avea loc marți 29.11.2022, ora 14:00, la Clubul Diplomatic, cu ocazia intrării în producție a noului meu film, O secundă, al cărui erou, debutantul Octavian Iacob, tânăr, îndrăzneț și ambițios, trece prin tot felul de situații tensionate sau ostile, care-l duc în cele din urmă la depresie. Cum depășește aceste stări? Cu ajutorul unui medic specialist, rol pe care-l va interpreta Maia Morgenstern.

“O secundă” este un film inspirat din fapte reale şi se vrea un semnal de alarmă pentru conştientizarea bolii secolului, depresia.

Filmul este regizat de Octavian Iacob, iar din distribuţie fac parte actori consacraţi, care nu mai au nevoie de nicio prezentare, cum ar fi: Constantin Cotimanis, Geanina Ilies, Roxana Lupu, Paul Diaconescu, Augustin Viziru, Roxana Condurache, Alex Velea, Dorian Popa, Elvira Petre, Anna Lesko, Cristina Belciu, sau Monica Davidescu, dar şi debutanţi. Acţiunea filmului începe în gara din Băile Herculane, considerată ca fiind cea mai romantică din Europa!

Dacă filmul produs de mine în 1994, „A doua cădere a Constantinopolului” este în topul filmelor cu cei mai multi spectatori, de 32 de ani, acest film vreau să fie în Top 10 mondial! Am pus sus stacheta și știu că o voi atinge! Per aspera, ad astra!
Vă aștept cu drag, alături de întreaga echipă!”

Ada Vertan,
Line-producer „O secundă”.
TV, Events & Movie Producer,
Membru DACIN SARA,
UPFAR-ARGOA & UCIN.

Câștigă cel mai tare GIVEAWAY‼️🤩🎥 Echipa “O Secundă” te invită pe platourile de filmare și la cel mai mare eveniment de citire oficială a scenariului, alături de întreaga echipă de actori, producție, parteneri și mass-media!


Mangalia News, 27.11.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply