Noi parcări de reședință și locuri de joacă în cartierele Mangaliei

0
427
starshiners.ro%20
Primăria Mangalia continuă execuția lucrărilor pentru amenajarea parcărilor de reședință, înființarea locurilor de joacă sau reamenajarea spațiilor verzi.

Conform proiectelor de sistematizare, pe zone de intervenție, în aceste zile, au loc lucrări de amenajare a parcărilor de reședință pe strada Portului, în zona I, cuprinsă între străzile Portului – Delfinului. Spațiul destinat parcării autovehiculelor este prevăzut cu platformă betonată, spații verzi, dar și iluminat. Proiectul va continua cu o nouă parcare de reședință, pe strada Sirenei, la intersecția cu str. Albatros, în vecinătatea Grădiniței Nr.3, dar și pe Aleea Farului. Tot în zona I de sistematizare, alte parcări vor fi edificate pe strada Petru Maior, lângă Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”, precum și pe strada Albatros, la bl. E12 și Aleea Farului, în dreptul CT10.

În paralel cu intervențiile la parcări, se va lucra și la amenajarea locurilor de joacă și a spațiilor verzi, pe străzile Sirenei și Petru Maior. Conform proiectului tehnic, vechiul amplasament al spaţiului de joacă situat pe strada Sirenei va fi prevăzut cu noi componente de joacă şi relaxare pentru copii. Astfel, pe suprafaţa destinată activităţilor în aer liber se va monta covor cauciucat şi vor fi create locuri de relaxare pentru adulţi. Alt spațiu de joacă modern, destinat copiilor cu vârste de la 0 la 12 va fi înființat pe strada Petru Maior, unde vor exista spații verzi, dar şi locuri de parcare. Totodată, în tot cartierul supus sistematizării, va fi montat mobilier urban şi amenajate mai multe locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. În această perioadă, vor demara lucrările de amenajare a parcărilor și pe strada Rozelor, în vecinătatea spitalului din localitate.

„Ne bucurăm că am reușit să demarăm lucrările pe care le vom duce la îndeplinire, conform graficelor de intervenție, în toate cartierele care vor intra în sistematizare. Dorim să avem un oraș turistic complet reamenajat din punct de vedere al infrastructurii rutiere și pietonale, turistice și de recreere pentru un plus de confort urban, pe care comunitatea îl merită din plin”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.


Mangalia News, 24.11.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply