Seniorii comunei Limanu, sărbătoriți cu zâmbete și voie bună, la Căminul cultural din 2 Mai [FOTO]

0
929
A fost dublă sărbătoare luni, 14 noiembrie, în comuna Limanu. A fost marcată Ziua Dobrogei, dar și momentul special al seniorilor de 70, 75, 80, 85, 90 și 95 de ani.

Totodată, pe lângă cei mai longevivi oameni din Limanu, cei prezenți au trăit emoții și alături de familiile care au împlinit peste 50 de ani de la căsătorie. A fost, cu adevărat, o zi specială, cu zâmbete multe și bucurie. Alături de bunicii lor, au fost și cei mai tineri locuitori ai comunei: elevii Școlii Gimaziale nr.1, cei care au și deschis serbarea de la Căminul Cultural din 2 Mai.

„Multumim tuturor celor care ne-au ajutat să organizam această surpriză frumoasă pentru vârstnicii noștri. Multumiri speciale, artiștilor Centrului Cultural „Theodor Burada”, membrilor Ansamblului “Brâulețul”, precum și Ansamblului “Flori de Cimbrișor”! La mulți ani, oameni dragi! Să aveți sănătate, bucurii și să ne vedem cu bine și la 100 de ani!” – a spus în cuvântul său Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu.


Mangalia News, 17.11.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply