UMC, prima universitate din Constanța, ar putea dispărea! Înființată la începutul anului 1990, Universitatea Maritimă Constanța ar urma să fuzioneze cu o universitate din București!

0
853
UMC, prima universitate din Constanța, ar putea dispărea! Înființată la începutul anului 1990, Universitatea Maritimă Constanța ar urma să fuzioneze cu o universitate din București!

Iată ce a scris despre aceasta Ovidiu Sorin Cupșa, directorul CERONAV, care este și cadru didactic la UMC:

„Constanţa ar putea să-şi piardă prima universitate – UMC!

Constănțeni, nu trebuie să lăsăm să se întâmple asta! Noi nu am creat această universitate pentru ca altcineva să o desființeze!

La 6 ianuarie 1990, după ce am făcut greva foamei, în calitate de studenţi la Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, în Piaţa Victoriei, Constanţa a devenit centru universitar. S-a înfiinţat atunci prima universitate din Constanţa – actualul UMC.

Constanţa a devenit centru universitar, din visul unor tineri şi care au îngheţat de frig, care au fost amenințaţi cu batalionul disciplinar, ca dezertori și care riscau să fie exmatriculaţi pentru totdeauna din şcoală. Ulterior s-au înfiinţat încă două universităţi de stat: IMMB s-a reorganizat în Academia Navală şi a fost înfiinţată Universitatea Ovidius. Astfel, Constanţa a devenit unul dintre marile centre universitare ale României.

După aproape 33 de ani de existenţă, cu peste 30.000 de absolvenţi, din care astăzi peste 20.000 de ofiţeri în flota internaţională (din aprox. 35.000 de marinari), se pune problema ca UMC să dispară. Fuziunea cu universităţi din Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte şi de unde or mai fi, pentru înfiinţarea unui mamut în care ea să devină o simplă filială, condusă de un Rector şi un Senat de la Bucureşti ar însemna o pierdere uriaşă pentru Constanţa.

În aproape 33 de ani, universitatea s-a dezvoltat constant sub conducerea rectorilor Gavrilă Rican, Dinu Dumitru, Cornel Panait şi Violeta Ciucur, a dobândit un renume internaţional, şi-a diversificat specializările şi baza materială este una de top Absolvenţii ei sunt printre cei mai buni din flota internaţională, în companiile din industria navală, în instituţii de profil maritim şi nu numai. Inclusiv actualul Ministru al Educaţiei este absolventă de UMC.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ministerul Transporturilor, prin ANR, aprobă curricula de studii la specialităţile maritime, CERONAV organizează cursuri prin UMC, certificatele obţinute în acest sistem sunt recunoscute internaţional, iar absolvenţii brevetaţi în acest sistem sunt printre cei mai buni ofiţeri din lume în flota mondială. (Şi spun acest lucru chiar din sediul central al IMO – organismul mondial maritim, de la Londra).

Finanţarea este asigurată de la buget, dar și prin locurile cu taxă, baza materială e solidă, iar profesorii sunt bine pregătiţi şi fac faţă la orice universitate de top, în orice proiect internaţional, la orice măsurătoare cu colegii lor care predau la universitaţile maritime din lume.

Desfiinţarea UMC ar însemna o pierdere uriaşă pentru Constanţa.

Dincolo de faptul că Constanţa ar pierde o universitate, aceasta ar duce la pierderea identităţii învăţământului de marină civilă şi ar pune în pericol curricula şi parcursul profesional al absolvenţilor. O universitate de marină trebuie să fie conectată la lumea maritimă, la autorităţile şi instituţiile de profil naţionale şi internaţionale, la companiile de shipping şi crewing. Derulează proiecte specifice, are bază materială specifică.

Cum mai poţi să-ţi păstrezi specificul când ai o zecime dintr-un Senat Universitar și un rector la Bucureşti? Ce ştiu acei oameni despre specificul marinăresc, despre investiţiile specifice? Vor alege mereu să finanţeze facultățile mari, iar “departamentul anexă de la Constanţa…, ăia de fac marinari, parcă…, de fapt ingineri…”, va fi subfinanţat, prost administrat şi nesemnificativ.

Ce minte năstruşnică de la Bucureşti sau aiurea o fi gândit această fuziune?

Eu sunt convins că profesorii UMC – unii dintre ei fiind chiar dintre fondatori, actualul şi foştii rectori, Liga Studenţilor – care este părintele UMC, ALUMNI care au absolvit această universitate, autorităţile locale, se vor mobiliza pentru a opri acest proiect.

Sunt convins că nici ministrul educaţiei – Ligia Deca, care este absolvent al UMC, nici parlamentarii de Constanţa nu vor accepta să gireze şi să voteze un proiect de lege care loveşte în mândria şi interesele universitare si economice ale Constanţei. În tinerii constănțeni! Eu şi colegii mei, care am făcut greva foamei în 1990 pentru înfiinţarea acestei universități, cu siguranţă că vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ca această universitate de prestigiu să nu dispară.

Noi am creat Universitatea Maritimă Constanţa ca o instituţie a Constanţei, nu ca pe o anexă a cuiva.

Dumnezeu să apere Constanţa!
Dumnezeu să apere UMC!”


Mangalia News, 10.11.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply