Evenimente culturale organizate cu prilejul Zilei Dobrogei, la Constanța

0
249
starshiners.ro%20
Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța vă invită să sărbătorim Dobrogea. Luni, 14 noiembrie, vom celebra 144 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-mamă.

Cu acest prilej, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează expoziția „Dobrogea în culorile toamnei – expoziție de pictură, fotografie și design vestimentar”. Evenimentul va avea loc luni, 14 noiembrie, de la ora 12:30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului cultural artistic Tabăra de pictură KREATOR ART, la care au participat cursanții claselor de pictură, fotografie și design vestimentar, sub coordonarea doamnelor Ioana Călinescu, Iulia Pană Gheorghe și Lucia Niculescu, experți în cadrul catedrei de Arte Vizuale. Tabăra de pictură s-a desfășurat în luna septembrie, în Dobrogea, la Histria, Cheile Dobrogei, Peștera Sf. Andrei, Dervent, Delta Dunării, locațiile pentru documentare, fiind alese în așa fel încât prin bogăția peisagistică și spirituală, să stârnească imaginația creatoare a cursanților, temele abordate pentru realizarea lucrărilor fiind diferite: peisaje cu ruine ale cetăților, mănăstiri, forme de relief și vegetație, pădure, peisaj acvatic, peisaj tradițional. Astfel, în cadrul atelierelor de lucru, au fost realizate schițe în plain air, imprimări pe materiale textile și documentare fotografică sau ședințe foto care ilustrează activitatea din cadrul proiectului.

De la ora 13:00, va avea loc vernisajul expoziției „Datina, 100 de ediții”. În cadrul expoziției vom revedea numere vechi ale Revistei din anii’90, cu sprijinul Bibliotecii Județene, dar și cele mai actuale numere ale Revistei. Revista „Datina”, este o publicație de tradiție, ce apare lunar sub egida Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. „Datina”, are o istorie lungă, fiind fondată în 1991, o revistă care are rolul de a transmite în principal, cultura tradițională, cu precădere din zona Dobrogei. De-a lungul timpului, „Datina” a îmbrățișat cele mai importante personalități din domeniul etnologiei, publiciști atestați, traducători de excepție, scriitori, critici literari de certă reputație academică, istorici, profesori și chiar studenți. Intrarea este liberă.

Începând cu ora 18:00, sunteți invitați la un spectacol al tradițiilor dobrogene. Vor evolua pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul”, Ansamblul „Izvorașul Dobrogean”, Ansamblul „Elpis” al Comunității Elene Constanța, Ansamblul „Iholu” al Comunităţii Aromâne din România, filiala Constanţa, Ansamblul „Kaytarma” din Valu Lui Traian al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Ansamblul folcloric universitar „Ovidius”, Ansamblul UDTTMR „CanRenkler” din Topraisar, Ansamblul „Goluboe More” al Comunității Ruşilor Lipoveni, Ansamblul „Nairi” al Uniunii Armenilor din România, Ansamblul „Delikanlilar” al Uniunii Democrate Turce din România, Trupa „Şatra” a comunităţii rrome din Mangalia. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.


Mangalia News, 09.11.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply