Știința pentru toți în epoca postgenomică – Conferință susținută la Academia Română de dr. Mircea Iliescu, cercetător la Universitatea din Cambridge

0
516

farmec.ro
carturesti.ro%20

~ INVITAȚIE ~

Conferință susținută de dr. Mircea Iliescu, cercetător la Universitatea din Cambridge: „Știința pentru toți în epoca postgenomică”. Miercuri, 2 noiembrie 2022, ora 17.00 | Aula Academiei Române | Calea Victoriei, 125.

Cercetătorul Mircea Iliescu va vorbi despre ultimele descoperiri în genomică, despre cum ne ajută genele să înțelegem trecutul și diversitatea speciei umane și ce a însemnat pentru noi ca oameni descifrarea genomului omului de Neanderthal, descoperire pentru care anul acesta a fost decernat Premiul Nobel pentru medicină.

Tematica este abordată dintr-o perspectivă foarte actuală, adecvată celei mai noi faze a revoluției genomice, cunoscută sub numele de „epoca postgenomică“, odată cu descifrarea (aproape) completă a primului genom uman, în anul 2003.

Evoluția accelerată a metodelor de secvențiere, care permit acum citirea rapidă a unui genom uman, a deschis numeroase oportunități pentru studiul geneticii umane din multiple direcții.

Inițiatorul acestei conferințe și amfitrion al evenimentului, academician Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, propune pentru a doua parte a întâlnirii, o scurtă dezbatere asupra situației cercetării românești și a cercetătorilor români, pornind de la următoarele întrebări:
1. Poate fi România relevantă în cadrul acestei revoluții globale a științelor vieții prin intermediul genomicii?
2. Dacă da, cum putem să ne racordăm cât mai repede curentelor internaționale și care sunt ariile prioritare?
3. Ce rol ar trebui să aibă colaborarea dintre cercetătorii din România și cei din diaspora?
4. Cât de important va fi rolul publicului ca partener pentru dezvoltarea acestui domeniu esențial în societatea viitorului?“

Conferința este deschisă dezbaterilor, publicul fiind invitat să intre în dialog cu tânărul cercetător Mircea Iliescu, să-și expună opiniile și să pună întrebări.

MIRCEA ILIESCU
Este doctor în genetică umană și evoluție (University of Cambridge, UK, 2016), iar în prezent este afiliat Universității din Cambridge, unde este cercetător în cadrul Direcției de Antropologie Biologică și predă cursuri de evoluție și genetică la Institutul de Educație Continuă (https://www.ice.cam.ac.uk/about-us/staff-profiles/tutor/dr-florin-mircea-iliescu).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

De-a lungul carierei în cercetare, a călătorit din India până în Chile, pentru a studia evoluția genetică a diversității oamenilor în diferite populații.

Una dintre preocupările sale a fost studiul diversității culorii pielii și al modului în care a evoluat aceasta la populațiile din India. Cercetările sale cele mai recente se concentrează pe evoluția răspunsului imunitar la populații cu o istorie evolutivă complexă.

Prezent adesea în spațiul public, cercetătorul Mircea Iliescu vorbește cu pasiune despre fascinația și frumusețea științei și despre rolul acesteia în viața noastră.

Cercetătorii, profesorii, studenții, jurnaliștii de știință, pasionații de studii interdisciplinare sunt așteptați să participe la conferință. Intrarea este liberă.

Detaliile evenimentului: https://acad.ro/evenimente/evenimente/2022/37_eveniment.html


Mangalia News, 02.11.2022.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply