OFERTĂ DE VACANŢĂ: DIN TRECUTUL ÎNDEPĂRTAT…
Pentru că, sătui de stereotipiile ce vi se oferă, aceleaşi, zi de zi, vă doreaţi ceva senzaţional, iată senzaţionalul.
Acesta, l-aţi identificat de la prima vedere, poate l-aţi şi trecut, e faimosul pod de peste Bosfor. Celebru pentru că, deşi ţărmurile pe care le uneşte sunt atât de apropiate, cel de aici e Europa noastră, iar cel de dincolo e Asia, astfel că el uneşte două continente. Două lumi. Şi acum, ştirea de senzaţie. Deşi, date fiind dificultăţile tehnice pe care o asemenea construcţie le ridică, el nu a putut fi realizat decât de curând, acum, în zilele noastre, podul peste Bosfor a fost proiectat de către un arhitect român din Dobrogea, în jurul anului 400.
Dar, mai înainte de a intra în subiect, o reflecţie adiată de tristeţe:
Absorbiţi de vârtejul unui prezent atât de tumultuos, cu greu ne mai găsim răgazul, şi poate că şi dorinţa, de a ne scufunda în trecut. S-au înmulţit exploziv drumeţiile – de afaceri, în căutare de lucru, turistice, – dar păienjenişul călătoriilor în spaţiu a înăbuşit aproape cu totul călătoriile în timp. Când Creangă îşi scria Amintirile din copilărie, nu dădea glas unei stări singulare, ci exprima, la modul genial, una comună tuturor oamenilor de atunci şi de până atunci: fiecare ins, cu carte sau fără, deopotrivă, îşi evoca vârsta inocenţei cu drag, cu nostalgie şi umor. Câţi din generaţiile ultime mai au această pasiune, ca să nu punem întrebarea stingheritoare: Ce şi-ar putea aminti din propria copilărie, ca acel univers să-i solicite să nu-l uite şi să-l mai viziteze din când în când? Iar dacă nu ne mai întoarcem în propria copilărie, cum să fim ispitiţi să o facem în cea a omenirii?
Pentru ca, totuşi, această de fapt fermecătoare reîntoarcere în trecut să nu dispară din deprinderile noastre, vă invit adeseori să mă însoţiţi în rechemarea unor chipuri de demult.
Astăzi voi încerca să vă stârnesc curiozitatea pentru un strămoş al nostru a cărui valoare e dificil de evaluat, dar de care cei mai mulţi dintre dumneavoastră sunt sigur că nici măcar nu aţi auzit.
E vorba de Aethicus Histricus. S-a născut pe la mijlocul secolului IV, aşa cum îi arată şi numele şi cum însuşi mărturiseşte, la Histria, în Scythia Minor, cum era cunoscută pe atunci Dacia Pontică. Provenea dintr’o familie de nobili, ceea ce i-a permis să studieze la cele mai prestigioase instituţii, din înfloritoarele cetăţi de pe litoralul getic şi din Grecia apoi, unde, în preajma filosofilor momentului, a zăbovit cinci ani. Un an a stat în Spania, de unde, mânat de un irezistibil imbold al explorării necunoscutului, a cutreierat ţinuturile germanilor, străbătând apoi Danemarca, Finlanda, Suedia şi Norvegia, ajungând, după unele indicii până în Groenlanda. L-a atras apoi, fireşte, misteriosul Orient, regiunea Mării Caspice, Armenia, Mesopotamia, de unde a urcat până la „Marea îngheţată”, cum îi spune el Oceanului Polar. De acolo a luat-o prin Mongolia, ţinând să vadă izvorul Gangelui, în Himalaia. Pe Gange în jos, pe o ambarcaţiune de fabricaţie proprie, asemenea lui Thor Heyerdahl, a coborât în India, străbătând apoi oceanul până în Ceylon. La întoarcerea spre casă, nu a pierdut ocazia de a vizita Babilonul, Arabia şi Libia.
Chiar şi doar acest itinerar, luând în calcul şi precaritatea mijloacelor de locomoţie ale vremii, l-ar recomanda pe Aethicus al nostru la loc de cinste într’o virtuală Carte a recordurilor tuturor timpurilor. Dar el nu s’a limitat doar la a drumeţi. Acasă, în liniştea dobrogeană, pe domeniile părinteşti, şi-a revăzut însemnările de călătorie şi pe baza lor a elaborat opera sa capitală, Cosmografia, care, pe drept, l-a făcut celebru. Pentru că această lucrare uriaşă nu descria doar meleagurile străbătute. Aethicus, curios din fire, dar şi cu un orizont cultural extrem de vast, observa cu aviditate tot ce ţinea de oamenii printre care nimerea: obiceiurile lor, credinţele religioase, zeii pe care îi cinstesc – în aceasta premergându-i lui Mircea Eliade, – portul, armele, felul în care îşi construiesc locuinţele, podurile, fortificaţiile şi mai ales corăbiile.
Ne imaginăm, dar foarte lacunar, cam ce tezaur de informaţii ar constitui Cosmografia lui Aethicus, dacă am avea-o azi. Din fericire, ea n’a dispărut totuşi în întregime, cum s’a întâmplat cu atâtea alte nepreţuite scrieri. În secolul VIII, un călugăr bavarez, Ieronim, pasionat de colosala enciclopedie pe care a citit-o atent de mai multe ori, voind să-i dea o formă mai uşor utilizabilă, a combinat extrase din ea reducând-o la vreo sută de pagini, dimensiunile obişnuite ale unui manual de geografie, destinaţie ce urma a o avea mai departe. Noi posedăm o copie a acestui tom concentrat de pe la 780.
Aethicus Histricus n’a fost însă numai explorator şi autor al unor impresii de călătorie. Structură renascentistă avant la lettre, era şi arhitect. A proiectat, profesionist, un pod peste Bosfor, operă ce tehnic n-a putut fi realizată decât în zilele noastre, în acest domeniu prefigurând pe un alt român, Magnificentius, care, între cele două războaie mondiale, a realizat proiectul unui pod transatlantic.
Fascinat de mistere, Aethicus a inventat un alfabet propriu, prin care, combinat cu litere ebraice, greceşti şi latineşti, şi-a presărat lucrările cu pasaje enigmatice, încă nedescifrate. Şi ca să-i întregim portretul, să mai notăm că, umblând atâta, făcea şi comerţ cu aur şi pietre preţioase. Figură excentrică, Aethicus Histricus, ilustru învăţat ce îi prefigurează pe Cantemir, pe Hasdeu şi pe Mircea Eliade, face parte din acea galerie, nebănuit de bogată, a scriitorilor daco-romani ce trebuie recuperată şi cu care istoria literaturii române este obligatoriu să se deschidă.
Miron Scorobete, octombrie 2022.
Mangalia News, 15.10.2022.
