Invenția unui inginer român poate reduce cu până la 70 la sută facturile la gaz

0
591

farmec.ro
carturesti.ro%20
Invenția inginerului Dumitru Matei poate reduce facturile la gaz cu până la 70%. Rezultatele de până acum indică economii la consumul de gaze de la 40% până la 67%. El spune că, de fapt, nu e o invenție, ci un concept care se numește „Energia cea mai ieftină este cea economisită” și lucrează la asta de mai bine de șapte ani. Vechiul concept a adus o economie de până la jumătate din consumul de gaz, însă recent, acesta a fost îmbunătățit, iar rezultatele sunt spectaculoase.

„Am brevetat-o în 2020. Atunci am avut o singură lucrare mică la Primăria din Mireșu Mare, județul Maramureș. După ce a văzut primarul ce economie se face, a cerut și la școală. Calculul nostru a fost că perioada de investiție se va recupera într-un an și jumătate, doi ani. Dar de când s-au shimbat regulile pieței (prețurile, n.red.), se recuperează în cel mult trei luni”, a explicat el pentru Adevarul. […]

Continuarea, pe stiripesurse.ro



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply