Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului pune în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat HoReCa 2

0
599
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului prezintă în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat HoReCa 2 ce are ca obiectiv general acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naționale pentru întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile mari din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, agențiilor de turism licențiate și ghizilor de turism atestați, a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina.

“Având în vedere că la data de 30 iunie cadrul temporar Covid a expirat şi luând în considerare contextul actual al situaţiei de criză de la graniță, operaţionalizarea programului HoReCa 2 este mai mult decât necesară şi reprezintă una dintre priorităţile Ministerului Antreprenoratului şi Turismului.

În acest sens, împreună cu mediul mediul asociativ din industria ospitalităţii am încercat să identificăm cele mai eficiente soluţii în vederea implementarea acestei măsuri compensatorii. De data aceasta, în cadrul schemei de ajutor de stat HoReCa 2 pe cadrul temporar Ucraina, au fost incluşi printre beneficiari și societățile care au ca activitate organizarea de evenimente, care au fost excluse sau uitate la prima ediție, astfel încât să poată fi compensate anumite pierderi pe care acestea le resimt în contextul creşterii preţurilor la utilităţi”, a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Aplicanţii interesaţi pot transmite propunerile de modificare ale proiectului de schemă de ajutor de stat, în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de e-mail: [email protected]


Mangalia News, 01.10.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply