Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească, s-a născut pe 9 ianuarie 1782 sau, după alte surse, pe 5 iunie 1779, în Avrig, fiind fiul unui țăran înstărit, Gheorghe Lăzăroae. A studiat la Liceul Piarist din Cluj, ale cărui cursuri le-a urmat între 1798-1805, apoi tânărul și-a continuat studiile datorită fondurilor trimise de acasă, dar mai ales datorită banilor pe care i-a câștigat dând lecții particulare.
Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal, care i-a remarcat aptitudinea pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe şi îl va sprijini în acest proces. A început şcoala târziu, între anii 1791 şi 1798, fiind elevul „şcolii normaliceşti” din satul natal.
În toamna anului 1798, la îndemnul învăţătorului său, Ioan Barac, de care îl va lega o strânsă prietenie, se înscrie în prima clasă a ciclului de gramatică a Liceului academic din Cluj (Şcoala Piaristă), unde va fi declarat „eminent” la toate materiile. Se înscrie apoi la facultate, în 1901, la studii juridice şi filosofice, pe care o absolvă în anul 1806. Pe perioada facultăţii, locuise la Cluj în camere sărăcăcioase, iar pentru a se întreţine se angajase ca preceptor la familia lui Gyulay Kuhn.
Interesant este faptul că în anul 1905, Nicolae Huţovici, preşedintele consistoriului românilor neuniţi din Transilvania, aflând despre rezultatele sale strălucite la învăţătură, îl recomanda printr-o adresă Cancelariei guberniale de la Cluj, pe tânărul student în ultimul an, pentru a-i fi acordată o bursă de 200 de florini anual, pentru a fi trimis la studii teologice la Universitatea de la Viena, în vederea ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania, care era vacant de mai bine de zece ani.
Înm 1907 începe studiul la Viena, în perioada studenţiei lucrând ca topograf pentru Napoleon I. După finalizarea studiilor, în 1811, Gheorghe Lazăr, se reîntoarce la Sibiu, fiind hirotonisit arhidiacon și fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă.
A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie, dar, din nefericire, a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română.
La finalul anului 1815, în urma unei anchete disciplinare, guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești.
Ca urmare, un an mai târziu, Gheorghe Lazăr se stabileşte la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular. A fost profesor al nepoţilor banului Grigore Ghica şi a lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu. În paralel a lucrat la un plan de organizare a şcolii româneşti, de la şcoala primară, până la învăţământul universitar, plan pe care îl va prezenta personal planul în Divanul cel mare al ţării, în faţa domnitorului.
Gheorghe Lazăr se manifestă puternic ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil la acea vreme, în „limba maicii sale”, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă.
Lazăr a fost puternic sprijinit în ideea sa de luminaţii boieri Iordache Golescu și Iancu Văcărescu, cât şi de eforul şcoalelor, Constantin Bălăceanu.
La 24 martie 1818, după obținearea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava, elevii săi fiind, pentru început, băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, în timp ce copiii boierilor frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit în anii următori, unul dintre cei mai importanţi piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești. Demne de remarcat sunt numele primilor absolvenţi ai şcolii de la Sfântul Sava: Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții.
Cursurile pe care le-a ținut Gheorghe Lazăr, în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie apreciată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie în epocă. În plus, în vremea în care cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. A scris manuale precum “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă” care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română, fiind cel care a reuşit introducerea în limba română a noţiunilor de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, triunghi, sinus, cosinus, la şcoala lui Lazăr fiind predată, pentru prima dată, filosofie în limba română, disciplină studiată până atunci numai în slavonă sau greacă.
Continuarea, pe radioromaniacultural.ro
Mangalia News, 18.09.2022.
