TRAFIC ONLINE – Aproape 500.000 de persoane au efectuat formalitățile de control la frontieră, în ultimile 24 de ore, în ambele sensuri!

0
571
În data de 20.08.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 479.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 123.500 mijloace de transport.

Pe sensul de ieşire din România, au fost aproximativ 309.320 de persoane, cele mai multe ieşind din ţară pe la frontiera cu Ungaria (aproximativ 203.000 persoane).

Ieri, 20.08.2022, cele mai tranzitate puncte de frontieră, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, au fost: Nădlac II, cu aproximativ 145.000 de persoane, Giurgiu, cu peste 46.000 de persoane și Vama Veche, cu aproximativ 20.000 de persoane. Valori ridicate au fost înregistrate şi prin P.T.F. Aeroport Henri Coandă cu aproximativ 41.000 de persoane  care au efectuat formalităţile de intrare şi ieşire din ţară.

Având în vedere că în aceste zile mulți cetățeni români se întorc în statele Uniunii Europene unde au reşedinţă, în perioada următoare se preconizează, de asemenea, o creștere a traficului în punctele de trecere a frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, în special la frontiera cu Ungaria.

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional. Reamintim că, la graniţa cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane.

Formaliţile de frontieră la ieşirea din România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În ceea ce privește cetăţenii ucraineni, 14.222 au intrat în România în cursul zilei de ieri (în creştere cu 13,4% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 20.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.014.487 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 50 fapte ilegale (23 infracţiuni şi 27 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 657.700 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 22.600 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 36 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.


Mangalia News, 21.08.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply