Părinții mei, pe care i-am cunoscut în Coiciu imediat după naștere și alături de care am stat o viață întreagă, mi-au dat o educație excepțională, de bun simț și de cele mai multe ori exact așa cum trebuie. Mie mi se părea normală și bănuiam că așa sunt părinții tuturor copiilor.
Nu o dată și mai ales atunci când părea că e nevoie dacă cumva mă pregăteam să fac nazuri la ce era pe masă pregătit pentru mâncare tata îmi spunea calm și hotărât: „Ce îți dă mă-ta, e bun!”. Și mâncam fără să fac mofturi și într-adevăr era bun. Mama gătea foarte bine. Ca la țară, cu toate obiceiurile bune de pe acolo, dar întotdeauna proaspăt și gustos. Iarna, înainte de a se pune masa, era pregătită pe un colț o farfurie cu varză murată cu boia și puțin ulei. În fiecare seară. Tata avea obiceiul să bea înainte de masă un cocârț și să mănânce puțină acritură. A avut ocazia să mă învețe multe lucruri bune despre cum se stă la masă și ce ar trebui eu să fac cu această ocazie.
– „Dacă te invită cineva la masă spui Mulțumesc și mănânci. Oamenii aceia s-au pregătit, au cheltuit, au făcut tot ce au crezut ei că e mai bine să aveți voi pe masă ca oaspeți. Singura ta obligație este să mănânci. Și să spui Mulțumesc și Vai, doamnă, ce gustoasă a fost mâncarea. Cea mai mare bucurie a gazdei este să te vadă că mănânci. Nu faci mofturi, nu refuzi, nu ceri altceva. Dacă aveau altceva oamenii aceia ar fi pus altceva pe masă”.
Așa am făcut și de fiecare dată gazda, văzând că mănânc cu poftă și cu plăcere în timp ce unii mai simandicoși făceau tot felul de figuri, venea lângă mine și mă îndemna să mai cer o porție „Am văzut că v-a plăcut, domnule Haleț, mai vreți?”. „Nu, mulțumesc, a fost foarte bun dar poate că mai mănânc și altceva, sărut mâna!”.
După ce ne-am mutat în Piața Grivița, aproape seară de seară aveam oaspeți la masă. Ai mei erau tare primitori iar mama avea o mulțime de nepoate măritate care își făceau de lucru prin piață lăsau sacoșele la mama apoi când să plece, ca din întâmplare, se întâlneau acolo de parcă se vorbiseră și dacă tot s-a nimerit așa ia să pună mama și masa pentru că tocmai făcuse ceva bun. În fiecare an aveam un butoi cu varză de vreo două sute de chile de unde nepoatele mereu luau pentru că varza asta a lui tanti Aneta era mult mai bună decât aia din piața. Și tata, la rândul lui, ca să zic așa, avea mereu două butoaie de două sute de chile cu merlot de Hamburg un vin tare bun, cam tărișor, dar totuși ușor de băut. Motiv pentru care și tata avea foarte mulți prieteni.
Când veneam eu, vara, cu colegi de la facultate, în drum spre plajă, mama le punea imediat să mănânce, având pentru ei un argument uriaș: „Mâncați liniștiți, pentru că noi și-așa aruncăm”. „Mamă, te rog frumos nu le mai spune așa că nu sună bine și se jenează, dacă sunt mai fițoși”. „Lasă mamă să mănânce cât vor, doar știi că noi avem”. Și continua să le spună așa, ori de câte ori avea ocazia.
MN: Alte pagini de amintiri semnate de Gigi Haleț și publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.
Mangalia News, 15.08.2022.
