Ziua Marinei Române, la cea de-a 120-a aniversare | Evenimentele organizate de Forțele Navale la Mangalia, în perioada 8-15 august 2022

0
1323
starshiners.ro%20

Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare. De la un an la altul, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat prin îmbinarea elementelor tradiționale marinărești cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române.

Anul acesta, Forțele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente la Constanța, centrul de greutate al manifestărilor, precum și la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați, București și Bicaz. (radioconstanta.ro)

La Mangalia, Muzica Militară a Forțelor Navale și formația muzicală a Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, vor deschide seria manifestărilor printr-un concert susținut miercuri, 10 august, orele 18.00-19.00, în Piața Republicii.

În continuare, Cercul Militar Mangalia organizează, în perioada 11-14 august, orele 19.00-22.00, „Săptămâna Spiritualității Marinărești”, un eveniment care cuprinde activități culturale, expoziții interactive, ateliere de matelotaj, jocuri și concursuri marinărești, spectacole de muzică ușoară și muzică folclorică, susținute de ansamblurile artistice „Cununa grâului” și „Doinița” de la Cercul Militar Bistrița.

Sâmbătă, 13 august, portul militar Mangalia își va deschide porțile, iar vizitatorii vor putea interacționa cu echipajele navelor militare. Ziua Recunoștinței va fi marcată, duminică, 14 august, printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc la ora 13.00, în cadrul căreia se va inaugura Monumentul Marinarului și Constructorului Naval, amplasat în portul turistic Mangalia. La finalul zilei, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău va susține un concert în portul turistic, orele 19.00-20.00.

Publicul din Municipiul Mangalia este invitat luni, 15 august, în Portul turistic, unde programul va începe, la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmat de scurte alocuțiuni ale oficialităților.

Zeul Neptun va da startul manifestărilor, care vor cuprinde, un exercițiu demonstrativ naval întrunit, prezentat de structuri ale forțelor navale, aeriene, terestre, ale forțelor pentru operații speciale, precum și structuri ale Gărzii de Coastă. De la ora 21.00, marinarii militari se vor retrage cu torțe, în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 04.08.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply