”Cum ar putea navigatorii să determine punctul navei, dacă sistemele GPS s-ar defecta?” – Întrebarea la care cartea semnată de C-dor Vasile Chirilă ne dă răspunsul concret

0
478

Vasile Chirilă: Cum am elaborat cartea ”Astronavigatia, de la gnomon și astrolab, la sextantul Apollo”?

Această carte încearcă să răspundă la întrebarea: ”Cum ar putea navigatorii să determine punctul navei, dacă sistemele GPS s-ar defecta?””Cu instrumentele și procedeele de navigație astronomică”, este răspunsul care aduce în actualitate instrumente, metode și procedee antice de navigație cu ajutorul aștrilor ca variante de rezervă pentru sistemele moderne.

Pentru înțelegerea modului de funcționare a instrumentelor antice de astronavigație, am confecționat din lemn de mahon replici ale gnomonului, astrolabului marinarului, kamalului, quadrantului nautic, quadrantului pentru observații solare, quadrantului semicruce, quadrantului arcului încrucișat, cross staffului, back staffului și octantului.
Pentru confecționarea instrumentelor m-am documentat din 16 cărți sau almanahuri și de pe patru site-uri, surse pe care le–am utilizat ulterior și la elaborarea cărții.

Ce conține cartea?

Cartea prezintă succint evoluția instrumentelor antice (gnomon, astrolab, kamal, quadrant, cross staff, back staff) și moderne (octantul și sextantul naval, sextatul cu orizont artificial, sextantul pentru navigația aeriană și sextantul utilizat în misiunile spațiale) dar și implicațiile fiecăruia asupra metodelor de astronavigație. Sunt prezentate și alte instrumente care au fost și sunt necesare pentru aplicarea procedeelor de navigație celestă.
Ca o aplicație a gnomonului este descris modul în care Asociația AstroNauticus a repetat experimentul lui Eratostene la echinocțiul de primavară 2018 și la solstițiul de vară 2019.

Pentru pasionații de navomodele, am descris modul în care am confecționat replicile celor 10 instrumente de astronavigație. În continuare, am arătat cum astronauții de la bordul Stației Spațiale Internațională au testat un sextant naval, pentru a demonstra potențiala utilitate în viitoarele misiuni de explorare umană din cadrul programului Artemis.

De ce trebuie citită cartea?

Este o contribuție importantă la definirea și transmiterea tradițiilor marinărești, subliniind faptul că navigația a fost cea care a reprezentat forța motrice care a determinat dezvoltarea astronomiei ca știință dar și apariția și perfecționarea instrumentelor și a efemeridelor. Pentru fiecare instrument este prezentată, în ordine cronologică, apariția, necesitatea legică a invenției, modul de construcție și exploatare.

Aceste instrumente simple și necalibrate, pe care le prezint în detaliu, ne ajută să înțelegem mai bine legile care guvernează mișcarea aștrilor și evoluția cunoașterii umane de-a lungul timpului din antichitate până în zilele noastre. Capacitatea de a utiliza mijloacele simple aflate la îndemâna tuturor, cum erau gnomonul sau kamalul, a produs cele mai importante descoperiri și a fost un factor care a contribuit la formarea unei gândiri clare capabilă de o conceptualizare creatoare. Instrumentele actuale precise, dar complicate, ne impun să ne concentrăm pe înțelegerea funcționării acestora și mai puțin pe înțelegerea de ansamblu a proceselor fizice. Dar, dincolo de importanța istorică evidentă a observațiilor astronomice cu instrumente antice, aceste instrumente își păstrează un înalt grad de actualitate, în special pentru inițierea în astronomie.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cartea este o pledoarie pentru folosirea în continuare a sextantului și a navigației astronomice: cu aspectul unui raportor și cu utilitatea unui computer, un sextant și cunoștințele necesare pentru a-l utiliza, asigură determinarea poziției în Univers.

C-dor (r) Vasile Chirilă, Astro Nauticus Mangalia.

MN: Lansarea cărții ”Astronavigatia de la gnomon și astrolab la sextantul Apollo”, va avea loc sâmbătă, 13 august, ora 19:00, la Cercul Militar Mangalia.


Mangalia News, 11.08.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply