Ne-am mutat din Coiciu în Piața Grivița, adică mai în centru, mai la oraș, de gura maică-mii, că cică așa i-a promis tata când a luat-o de la Ciobanu, unde tot refuzase, ba pe unul, ba pe altul, până când a făcut 29 de ani, deși era frumoasă, era fată de cârciumar renumit pe acolo, dar era și timpul să se mărite și să plece din noroiul ăla de la țară.
Acum nu îi mai plăcea noroiul din Coiciu, așa că s-au chinuit amândoi, au strâns leu cu leu și au cumpărat o casă cu etaj lângă Piața Grivița. Ani întregi tata a umblat cu o singură pereche de pantaloni. Așa îmi spunea mama din când în când. Ca să înțeleg mai bine cum stau lucrurile dacă vreau să fac și eu ceva în viață. Era mai bine la Ciobanu unde toată lumea îi cunoștea și îi respecta pe alde Topor că așa îi chema. Sora mai mare a lui maică-mea, tanti Stina, s-a măritat cu Ion Nădrag cel mai bogat de pe acolo. L-am cunocut și eu când și-a măritat fata, pe tanti Caterina. Doamne, ce femeie frumoasă, a luat-o un preot, popa Tică, tare arătos și pe care l-au adus acolo alde Nădrag la biserica din Ciobanu, doar nu în altă parte, că acolo aveau ei de toate. Popă nu aveau. După ani și ani a ajuns preot la biserica din Coiciu unde l-am botezat eu pe fi-miu mai târziu.
Multă vreme în casa noastră din Grivița au locuit tot felul de chiriași puși de comuniști. Prietenii îi spuneau lui taică-meu prin anii 48-50: – ”Mă, nea Tudorică, nu mai cumpăra, bre, nu vezi că le confiscă ăștia, comuniștii”? – ”Nu le-or lua pe toate”, zicea al meu. ”Am doi băieți și vreau să le las și lor câte ceva”. Ne-am mutat din Coiciu, aici în curte, într-o magazie de lemn, dând afară niște găini, în speranța că așa îi vom impresiona pe comuniști, după ce repartizaseră în apartamentul nostru de la etaj un milițian, care, de câte ori vorbea cu ai mei, punea pistolul pe masă ca să nu uităm cine e și ce poate. Era vremea lor, a amărâților, a omului roșu, a noii elite.
Încet, încet, tata a făcut două camere din magazia aia, apoi o baie, apoi o bucătărie iar eu am rămas tot pe colo cu ai mei după ce comuniștii l-au mutat pe milițian și pe ai lui la bloc că, de, creștea nivelul de trai pentru toți oamenii muncii. După ce se însurase frate-miu, s-a așezat el sus în apartament, așa că eu, după cum ați înțeles, tot prin curte, pe lângă mama și tata. Unde să fie mai bine?! Deși acum, de la șapte anișori, locuiam la oraș, în Piața Grivița, primele 4 clase primare, cum li se zicea pe atunci, le-am făcut tot în Coiciu, la Școala nr. 10, unde eram premiant, adică cel mai bun la învățătorul Mihăilescu, un tip înalt, bine făcut, mereu îmbrăcat la patru ace etc. Nu știu de ce mie mi se părea normal să fiu cel mai bun din clasă deși nu făceam eforturi deosebite pentru asta. Mi se părea firesc. Când am devenit clase mixte, adică ne-au băgat pe gât niște fete, era una foarte bună și mă cam lua la carte, ceea ce m-a enervat foarte tare. Cât pe-aci să devin misogin de mic.
Într-o iarnă ninsese frumos iar ghețușul din curtea școlii ne-a ținut acolo nițel mai mult decât era voie. Pentru mulți dintre noi era pentru prima dată și era ceva miraculos. Am luat la rând cu ceilalți, în văzul tuturor, o line în palmă destul de dureroasă. Chestie care nu mi-a plăcut de loc. Ba chiar m-a dezamăgit. Școala era un fel de pedeapsă pentru copii?! Eram acolo ca la garnizoană? L-am șters pe marele Mihăilescu de pe lista fruntașilor din inima mea și m-am gândit dacă nu era mai bine să fi coborât și dânsul cu noi în curtea școlii și să ne dăm cu toții pe gheață. Ce gest uriaș educativ a ratat domnul învățător, cel puțin în ochii mei și pentru totdeauna! Am jurat că de câte ori voi avea ocazia, nu așa voi face. Și așa am făcut. Cât am fost director la Teatru, de exemplu, nu am trimis niciodată duminica oamenii mei la porumb! La tâmpenia aia de muncă așa zis voluntară. Secretara de la Teatrul Dramatic, a domnului director Eugen Mazilu, mi-a zis odată cu glas tare, de față cu multă lume: „Măi, omule, ai crescut deja în ochii mei, niciun director înaintea dumitale nu a îndrăznit așa ceva!” Cum adică să îi refuzi pe comunişti, când lucrezi pentru ei la propagandă?!
MN: Alte pagini de amintiri semnate de Gigi Haleț și publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.
Mangalia News, 24.07.2022.
