AGLOMERAȚIE pe șoseaua spre sudul litoralului! RUTA ALTERNATIVĂ recomandată de Poliție

0
304
carturesti.ro%20
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, luni, 18 iulie, pe DN 39 Agigea-Constanța, în zona localității Lazu, județul Constanța, în urma unor lucrări de reparații a părții carosabile, a fost fisurată o conductă de gaze, astfel că traficul rutier pe sensul către autostrada A4 Ovidiu-Agigea este oprit în totalitate. Se circulă pe celălalt sens, alternativ, până la remedierea situației. Valorile de trafic sunt foarte ridicate între stațiunile Agigea și Eforie Sud, în ambele direcții.

Pentru evitarea aglomerației de pe DN 39 Mangalia – Constanța, având în vedere fluxul mare de autovehicule înregistrate în cursul zilei de astăzi, 18 iulie a.c., în special pe sensul de mers către București, conducătorii auto care se deplasează de pe litoral către autostradă sunt rugați să ia în calcul următoarea rută alternativă: DN 39 Mangalia – DJ 391 Negru Vodă – DN 38 Topraisar – DJ 391 Mereni – DJ 308 Ciocârlia – DJ 381 – Valea Dacilor – Medgidia – Autostrada A2.

Pentru reducerea riscului rutier, șoferii sunt sfătuiți să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiții de siguranță, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulație, să pună în funcțiuni luminile de avarie, când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc și să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii.


Mangalia News, 18.07.2022. (sursa: cugetliber.ro).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply