Ştefan Doroftei – MONOGRAFIA SATULUI 2 MAI, un nou episod din volumul „Ultimul romantic din 2 Mai – povestea continuă I”

0
285
carturesti.ro%20

Ştefan Doroftei Doimăneanu: Dragi prieteni,
În ultima vreme am postat pe această platformă de socializare și poezie și proză, toate fiind un omagiu personal pe care l-am adus și voi continua să îl aduc satului meu natal, 2 Mai.

Pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru locuitorii actuali ai satului (cetățeni de toate vârstele și etniile existente în acest sat), începând de astăzi voi posta MONOGRAFIA SATULUI 2 MAI, o poveste istorică reală, pe care am descoperit-o după cca 5 ani de studiu al unor documente din Arhivele Naționale, ale comunei Limanu, ale orașelor Mangalia și Constanța și a altor izvoare istorice pe care le-am consemnat în cartea pe care am închinat-o satului 2 Mai, „ULTIMUL ROMANTIC DIN DOI MAI – povestea continuă I”. Povestea adevărată a acestui sat este una fascinantă și credeți-mă că merită să fie citită. Îmi cer scuze anticipat tuturor, pentru că datorită mărimii ei va trebui să o postez în câteva episoade. Vă urez lectură plăcută!

MONOGRAFIA SATULUI 2 MAI

Întemeierea localității 2 Mai.

Istoricii spun că Dobrogea, vechi ţinut românesc, atestat încă de pe vremea voievodului Mircea cel Bătrân, a fost paşalâc turcesc între anii 1420-1877.
Urmare războiului de independenţă 1877-1978 şi a tratatului de pace de la Berlin din 1878, această regiune s-a reîntors la patria mumă – România. Dar nu oricum, cu toate cele vechi (marea, cetăţile antice Histria, Tomis, Calatis, monumentul de la Adamclisi, etc) cât şi cu cele noi, localităţi aproape pustii, cu o sărăcie lucie și cu alte etnii uitate de turci pe aceste meleaguri.
După înfrângerea suferită în război, turcii au părăsit in corpore Dobrogea. Au fost urmaţi şi de alţi acoliţi ai lor, speriaţi de evenimentele pe care le intuiau și care aveau să se întâmple odată cu instalarea noii stăpâniri. În Dobrogea liberă, au rămas urmaşii vlahilor şi ai sciţilor, legaţi efectiv de pământurile lor, de limba lor veche şi de tradiţiile creştine.
Printre ei, se aflau şi alte etnii cu tradiţii crestine asemănătoare (lipoveni, greci, găgăuzi), sau comunităţi liliputane de tătari, cumani, turci, pecenegi şi ţigani.
În anul 1878, însuşi regele Carol I al României, a vizitat Dobrogea cea plină de istorie, fiind însoţit de Mihail Kogălniceanu, ministru de externe la acea vreme. Având credința că această regiune merita să aibă parte de o festivitate specială cu ocazia realipirii la patria mumă, regele Carol I a decretat Dobrogea – Țară Românească și a înfipt în acest pământ steagul românesc, spre mare bucurie a întregii Țări Românești. La recomandarea lui Carol I, Mihail Kogălniceanu a investit o parte din averea lui, cumpărând de la stat o parte din pământurile pustii din sudul Dobrogei, devenind un exemplu demn de urmat în rândurile boierilor de vază din întreaga țară. Ministrul de externe era convins că în timp, Dobrogea avea să devină o zonă foarte importantă în economia țării.

Călătorind prin sudul Dobrogei în primăvara anului 1887, în zona localității actuale 2 Mai, Mihail Kogălniceanu a zărit câteva colibe cu pescari, împrăștiate pe lângă faleză, iar în jurul lor o imensă pârloagă. Exista mult pământ arabil nelucrat din lipsă de locuitori. Prospectând împrejurimile cu ochii și cu mintea, ministrul de externe a exclamat: – „Atâta frumusețe (marea și plajele ei uriașe) și atâta bogăție în mare (Marea Neagră) și în acest pământ nelucrat, iar noi avem în țară ațâția săraci dornici să-și întemeieze o familie să-și facă o gospodărie și să lucreze pământul”. Atunci a dispus consilierilor lui să găsească urgent soluții ca pe acele locuri să ia ființă o localitate nouă, cu oameni împroprietăriți din pământurile lui. Trebuiau aduse de urgență familii sărace dornice să-și întemeieze gospodării, și să fie ajutate cu animale și unelte pentru trai cât și pentru munca câmpului. Consilierii lui nu au căutat prea mult. Au găsit rapid niște familii de etnie rusă, prigonite de guvernul rus, aciuate prin București, Iași și Galați și care, neavând cu ce să se întrețină, au acceptat cu ușurință și bucurie propunerea venită din partea autorităților.

În ziua de 2 mai a aceluiași an (1887), Mihail Kogălniceanu a revenit în zonă cu întreaga suită de consilieri, pentru a oficia întemeierea noii localități. Era o zi de primăvară foarte frumoasă, cu mult soare. O mulțime de persoane – bărbați cu barbă lungă și femei cu șaluri negre pe cap, de o sobrietate excesivă, (majoritatea fiind aproape de bătrânețe), l-au primit într-o tăcere mormântală. Pe drum aflase de la aghiotantul lui personal că în acea zonă au fost aduși niște ruși prigoniți în țara lor. Ministrul de externe al României a coborât din trăsură, a inspectat mulțimea tăcută, apoi s-a adresat mulțimii în limba rusă – limbă ce o cunoștea la perfecție. Le-a urat „Bun venit”. Neprimind nici un răspuns, s-a întors către suita lui și a întrebat:
– De fapt cine sunt acești oameni și ce s-a întâmplat cu ei? Din ce loc al Rusiei provin?
– Scalpeți sau scopiți sunt, excelența voastră, optsprezece familii, i-a răspuns unul din consilieri. Provin din…
– Nu mai este nevoie! Știu cine sunt… A dat mâhnit din cap. Nu mă așteptam. Am crezut că sunt ruși rămași de la războiul de independență.
– Sun singurii pe care i-am găsit într-un timp așa de scurt. Cel puțin ei au acceptat fără pretenții.
– Înțeleg, a răspuns ministrul Kogălniceanu, privind circumspect mulțimea. Să vină șeful de cabinet!
Înarmat cu pana de scris, cu cerneală și un pergament de calitate, acesta s-a prezentat imediat. Câțiva funcționari din suită, i-au adus o masă și un scaun. Diacul s-a așezat așteptând. Cu un aer plin de solemnitate, Mihail Kogălniceanu a început:
– „Astăzi două mai, anul de grație una mie opt sute optzeci și șapte… A făcut o pauză scurtă și a început să zâmbească! – Ce interesant! Continua să zâmbească spre mirarea tuturor! A continuat cu o explicație -– În două mai, una mie opt sute șaizeci și patru, Cuza Vodă cu sprijinul meu, a dizolvat Divanul, pentru a îmi promova legile reformei agrare, ce veneau în sprijinul țăranilor români. Ce vremuri… S-a uitat spre bătrânul lui șef de cabinet, care îl privea admirativ și a continuat:
– Astăzi, două mai una mie opt sute optzeci și șapte, pe acest pământ din Dobrogea de sud, aflat lângă Marea Neagră, se înființează o localitate nouă care va purta numele de DOUĂ MAI, în amintirea și neuitarea lui Cuza Vodă, Fiecare familie din această nouă localitate va fi împroprietărită din pământul care îmi aparține, cu 1 (unu) pogon de pământ pentru gospodărie și 20 de pogoane de pământ în câmp pentru agricultură și pentru asigurarea hranei animalelor pe care le vor primi la instalare. Ordon ca acestor oameni sărmani, cu sprijinul guvernului, să li se asigure pentru început toate cele necesare traiului, să poată începe să lucreze pământul și încet încet să dezvolte această localitate. Așa să ne ajute Dumnezeu! Datează-l Două mai 1887”.

Apoi s-a așezat și a semnat documentul, parafându-l cu sigiliul personal pe ceară topită.
Toată lumea a aplaudat. Primul ministru s-a închinat creștinește, a salutat mulțimea și asistența, apoi s-a urcat în trăsură și a pornit spre Constanța Acolo, în timpul cinei, i-a spus șefului său de cabinet:
– Am fost profund tulburat la auzul că acei oameni erau scalpeți sau scopiți. Mi-aș fi dorit să fi fost români, dar asta e. Și ei sunt creștini, dar niște creștini sectanți autonumiți ,,Poporul lui Dumnezeu”. Iată istoria lor: – Secta lor a luat ființă în Rusia, undeva prin munții Urali. Era o mică organizație secretă, iar credința lor presupunea tăierea organelor genitale la bărbați și a sânilor la femei. În teorie, acest lucru însemna că atunci când Adam și Eva au nesocotit porunca lui Dumnezeu -să nu muște din mărul care era fructul binelui dar și al răului-, au săvârșit un mare păcat – păcatul primordial, și au fost pedepsiți prin adăugare de testicole bărbatului și sâni femeii, fiind mai apoi alungați din rai, aceștia devenind muritori. Scalpeții, tăindu-și organele genitale, credeau – și cred în continuare, în revenirea la forma inițial divină a ființei umane. În felul acesta, mutilaților li se deschid porțile raiului în viața de apoi. O parte din încrengăturile acestei secte a ajuns la Moscova. Au stat ascunși dar nefiind de acord cu reformele religioase impuse de patriarhul Nikon în vremea domniei țarului Petru cel Mare, s-au deconspirat, iar împotriva lor s-a stârnit o adevărată vânătoare. Mulți au fost prinși și deportați în Siberia. Cei care au scăpat au fugit înspre vest ajungând în Moldova și în Dobrogea de nord, în zona Tulcei și a deltei. Acolo, încercând să se amestece în comunitatea lipovenilor – de aceeași etnie cu ei, au stârnit numai indignare și au fost alungați. Scalpeții se căutau între ei dornici să își întemeieze o comunitate în această țară atât de tolerantă. Dar mai repede i-au găsit consilierii mei și le-au îndeplinit visul. Sunt creștini, dar eu nu sunt de acord cu acest mod de a crede în Dumnezeu. Însă cu ei ca oameni, nu am nimic. Prin mâna pe care le o întindem, pot deveni niște cetățeni loali României. Sper din toată inima”.
Seara s-a încheiat cu clinchet de pahare și cu urarea „TRĂIASCĂ ROMÂNIA, TRĂIASCĂ DOUĂ MAI”!
-Va urma.

MN: Alte articole de și despre Ștefan Doroftei Doimăneanu, publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 03.07.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply