Cerere mare pentru tratamente balneare, la Sanatoriul din Mangalia

0
232
carturesti.ro%20

Cererea pentru serviciile balneare oferite de Sanatoriul din Mangalia este din ce în ce mai mare, astfel că, pe Secția Spital, există un grad de ocupare de 100%, în timp ce, pe Secția Sanatorială locurile sunt limitate.

”În această perioadă, solicitările pacienților sunt din ce în ce mai numeroase, întrucât la Sanatoriul Balnear si de Recuperare Mangalia sunt tratate afecțiuni diverse de tipul celor reumatismale degenerative, inflamatorii, sechele posttraumatice, afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic, afecțiuni dermatologice, vasculare, dar și post-COVID-19, iar procedurile din unitatea noastră balneară sunt recunoscute la nivel național și international”, au precizat reprezentanți din conducerea unității medicale.

Tarifele practicate în perioada 1 iunie – 30 septembrie, a.c., pentru servicii de cazare, masă și tratament, pe Secția Sanatorială, variază în funcție de dotări, dar și dacă cei interesați au asigurare medicală sau nu. Astfel, tariful aplicat este de 158 lei/zi/persoană, respectiv 177 de lei, în funcție de dotările camerei, pentru pacienții care au trimitere de la medicul de familie și asigurare medicală.

Persoanele care se prezintă la unitatea balneară fără trimitere de la medic vor plăti serviciile la preţ întreg, cu o valoare cuprinsă între 242 și 261 de lei, pentru o cameră cu 2 paturi, în timp ce pentru un apartament de 2 persoane, tarifele sunt de 237 de lei, fără trimitere, respectiv 321 de lei, cu trimitere de la medicul de familie.


Mangalia News, 25.05.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply