ÎNGERUL SUFLETELOR PERECHE, dedicat Primăverii, Prieteniei și Iubirii

0
1216
ÎNGERUL SUFLETELOR PERECHE. Este dedicat primăverii, prieteniei și iubirii. Din seria de acuarele ÎNGERI CU ALTIȚE, realizată de La blouse roumaine, în colaborare cu Mihaela Laslo’s Art, pictor restaurator.

Povestea lui este inspirată de iile și cămășile tradiționale cu altițe pline de păsări, prezente în Moldova, Basarabia și Bucovina și de o minunată evocare a sărbătorii prieteniei, redată cu măiestre de Martha Bibescu în romanul etnografic “Izvor. Țara Sălciilor”, a cărui acțiune se întâmplă în anii 20, într-un sat de pe Valea Prahovei.

“…am descoperit un fermecător zeu al prieteniei.
El se înfățișează primăvara, sub chipul unui adolescent plin de grație, despre care oamenii își închipuie că ar fi fratele Paștelui, “Paștele mic”, cum i se zice. I se mai spune și Mătcălăul, cuvânt cu o sonoritate neobișnuită, a cărui origine nu o cunosc.
Credincioșii se adună să-i celebreze cultul sau, mai degrabă, să-l ia martor al jurămintelor minunate care unesc, la tinerețe, cutare și cutare fată sau cutare și cutare flăcău cu câte un prieten, ales și îndrăgit de toți.
S-au prins frați, s-au prins surate, spunea adesea Uța, asociind câte două nume de fete sau de flăcăi din sat.
Asta înseamnă că și-au jurat credință, că s-au unit într-un fel de căsătorie mistică, invocând geniul adolescenței, sub ocrotirea căruia au loc aceste nunți spirituale, care se celebrează la fiece an la Izvor.
Cei care se căsătoresc în acest fel își împart un ban de argint tăiat în două. Fiecare trebuie să-și păstreze cu grijă jumătatea, căci e un zălog ce i se va cere până și pe lumea cealaltă.
Mănâncă din aceeași pâine și beau din același pahar, rostind cuvintele sacre:
Eu ți-oi fi frate
Pân-la moarte.
M-oi lăsa de pîne
Și de sare, mai bine,
Decât să mă las de tine!
Apoi se prind de mână și o pornesc împreună pe pajiști, perechi-perechi, oferind privirilor fermecate imaginea simtriei omenești. Îi vezi, fete și flăcăi, înaintând unul către celălalt, ducând două cununi împletite de salcie. Le țin în dreptul feței și-și dau, printre ele, sărutarea de împărtășanie, încununându-se unul pe celălalt sub copacul în floare.
Care dintre noi n-a simțit nevoia de a se lega pe veci, la vremea prieteniilor înfocate, care precede în suflet dragostea? O legătură care înseamnă dragoste dezinteresată, mai frumoasă decât cealaltă, tocmai prin gratuitatea ei și în care amăgirea simțurilor nu joacă nici un rol?”(1)
Pe altițele de pe aripile Îngerului sunt pictate 12 păsări pereche, dintre care două măiestre. Ele stau pe ramuri de cireși înfloriți, ce ne-au dus cu gândul la Hanami, obiceiul tradițional japonez de a privi florile de sakura. La fel, în satul tradițional românesc, copacii înfloriți erau binecuvântați de puteri magice. De pe altițe coboară râuri de salcie înverzită, iar în mână are un șnur de mărțișor.
Două păsări-duh îi aduc coronița primăverii, iar pe umeri poartă cuci ce amintesc de o veche legendă românească (2) în care se spune că de fapt cucul nu se află pe pământ, ci undeva în rai, iar cea care cântă “cucu, cucu” este soția lui Sava, care îl caută și îl strigă neîncetat de la Buna Vestire (25 martie, în apropierea Echinocțiului de Primăvară) până la Sânziene (24 iunie – în apropierea Solstițiului de Vară).
1 – Extras din “Izvor. Țara Sălciilor” de Martha Bibescu, Editura Compania, anul 2000.
2 – Mirela Stângă – CulturăConstanța.ro

Și pentru că ne-ați scris că doriți să aveți ÎNGERII CU ALTIȚĂ aproape de voi, nu doar în format virtual, ci și ca tablou, lansăm o serie nelimitată de reproduceri după original, pe hârtie texturată, tipărite în România, la Bistrița-Năsăud. Atașat veți primi cerificatul de autenticiate, cu serie și număr, în care sunt menționate toate detaliile, povestea Îngerului Sufletelor Pereche și un cadou surpriză prin care ne dorim să susținem tinerii artiști și artizani.
Momentan, precomenzile se pot face la adresa de email [email protected], iar livrările se vor efectua începând cu 5 aprilie 2021. Prețul pentru un print în format 13 x 18 cm este 100 de lei, iar pentru format 21 x 30 cm (aceeși dimensiune cu originalul) este 150 de lei. Toate fondurile provenite din vânzarea reproducerilor sunt folosite pentru susținerea activității și proiectelor Asociației La blouse roumaine IA.


Mangalia News, 11.05.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply