Cartea ”Astronavigația de la gnomon și astrolab la sextantul Apollo” va fi lansată la Festivalul ASTROFEST 2022, sâmbătă, 7 mai

0
772

Lansarea cărții “Astronavigația de la gnomon și astrolab la sextantul Apollo” va avea loc la ora 16.00, din data de sâmbătă, 7 mai, în cadrul ASTROFEST 2022, ce va avea loc în Parcul Crângași din București.

Cartea încearcă să răspundă la întrebarea “Cum ar putea navigatorii să determine punctul navei, dacă sistemele GPS s-ar defecta?”, aducând în actualitate metode și instrumente antice de navigație ca variante de rezervă pentru sistemele moderne. Este prezentată succint evoluția instrumentelor antice (gnomon, astrolab, kamal, quadrant, cross staff, back staff) și moderne (octantul și sextantul naval, sextantul pentru navigația aeriană și sextantul utilizat în misiunile spațiale), dar și implicațiile fiecăruia asupra metodelor de astronavigație.

Ca o aplicație a gnomonului, este descris modul în care Asociația AstroNauticus a repetat experimentul lui Eratostene la Mangalia, la echinocțiul de primavara 2018 și la solstițiul de vară 2019. Sunt prezentate și alte instrumente care au fost și sunt necesare pentru aplicarea procedeelor de navigație celestă cum ar fi: ceasul solar, clepsidra, compasul magnetic, cronometrul naval și lochul.

Autorul ne reamintește că:
 Uneori căile bătătorite sunt cu adevărat cele mai bune.
 Trebuie să ai întotdeauna un plan B.
 Trebuie să fii atent la ora de navigație astronomică, pentru că aștrii salvează vieți!

Cartea semnată de Comandor (r) Vasile Chirilă a fost tipărită cu sprijinul Clinicii de Oftalmologie si Optică Premium Mangalia.

ASTROFEST este cel mai mare Festival dedicat astronomiei, științei și educației. 25 de telescoape, 30 de standuri interactive, conferințe tip TEDx, experimente, prezentări și concursuri. Eveniment organizat de Stiinta&Tehnica.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 01.05.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply