Poliţiştii de frontieră – donatori de sânge, salvatori de vieţi

0
205
farmec.ro%20-%20Livr%u0103m%20frumuse%u021Be%21
Cu o singură donare, poți salva trei vieți. Aceasta este premisa de la care au pornit poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, care au participat joi, 28 aprilie a.c, la o acţiune voluntară de donare de sânge, organizată cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale.

Activitatea a fost iniţiată de către colectivul Revistei Frontiera, aproape 40 de poliţişti de frontieră răspunzând prezent la apel.

Organizată sub deviza “Donezi sânge, donezi viață!”, acţiunea benevolă de donare de sânge a polițiștilor de frontieră, vine în sprijinul spitalelor din ţara noastră, în contextul nevoii acute și permanente de transfuzii sangvine pentru pacienții care așteaptă intervenții chirurgicale sau care au diverse probleme de sănătate, iar lipsa de sânge le pune viața în pericol.

Gestul colegilor noştri vine ca un îndemn la adresa întregii comunităţi, pentru a participa la astfel de activităţi cu un profund caracter umanitar, dar şi ca urmare a înţelegerii acestei necesităţi vitale. Echipa mobilă din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al M.Ap.N. a sprijinit generozitatea poliţiştilor de frontieră, activitatea fiind organizată şi derulată în mod impecabil.

Le mulţumim donatorilor pentru implicare, responsabilitate, solidaritate şi empatie.


Mangalia News, 29.04.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply