Spectacole de teatru și cadouri de Paşte pentru copiii Mangaliei

0
887
Primăria şi Consiliul Local Mangalia organizează, în Săptămâna Mare a Paştelui, un spectacol dedicat special copiilor, care va cuprinde reprezentanţii de teatru muzical şi multe alte surprize.

Evenimentul derulat sub genericul ”Cutiuţa Muzicală” va avea loc la Casa de Cultură, miercuri, 20 aprilie, începând cu ora 18:00. Cu aceeaşi ocazie, în foaierul instituției, se vor afla animatori și mascote, care vor întreţine atmosfera şi îi vor îndemna pe cei mici să facă poze la minut, alături de aceştia. Un alt spectacol de teatru pentru copii, intitulat ”Povestea Iepuraşului de Paşte”, a avut loc la jumătatea acestei luni, când cei mici au avut prilejul să îl întâlnească pe cel mai înalt magician din lume, Antonio, dar și pe Leon Magdan, actor şi autor de poveşti şi texte pentru copii.

Ca în fiecare an, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, autoritățile locale au oferit copiilor oraşului aproximativ 4000 de pachete cadou. Acestea au fost distribuite, înaintea vacanței, tuturor preşcolarilor şi şcolarilor din instituțiile de învățământ de la nivelul localității. ”Special pentru copiii Mangaliei, de Paşte, dar şi de Crăciun pregătim cu drag pachete cu dulciuri, pentru că dorim să aducem zâmbete şi bucurie tuturor membrilor din comunitatea locală”, a declarat primarul Radu Cristian.


Mangalia News, 19.04.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply