De la Hobița la Paris. Călătoria lui Brâncuși, în benzi desenate – Prima tabără de benzi desenate a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, parte integrantă a Școlii internaționale pentru Patrimoniu, Cultură și Artă „Constantin Brâncuși” [galerie FOTO]

0
1225
Prima tabără de benzi desenate a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO s-a desfășurat la Mușetești, în perioada 8-11 aprilie 2022. Evenimentul a fost parte integrantă a Școlii internaționale pentru Patrimoniu, Cultură și Artă „Constantin Brâncuși”, a cărei organizare a fost coordonată de Fundația Maria, cu sprijinul financiar al Muzeului județean și al Consiliului Județean Gorj.

33 de elevi din județele Timiș, Constanța, Gorj și din București au învățat, sub îndrumarea profesorului și autorului Mihai Grăjdeanu, cum să transpună în limbajul benzii desenate călătoria lui Brâncuși din satul natal Hobița până la Paris, oraș care reprezintă deopotrivă locul în care marele sculptor român și-a început consacrarea universală, dar și sediul UNESCO.

Mai mult, pe grupul COMICS DIDACTIC – Benzi Desenate românești.


Mangalia News, 17.04.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply