Misiunile jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, la sfârşit de săptămână

0
384
Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi zilnic la datorie, în perioada 15-17 aprilie a.c., cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care se vor afla în spațiile publice, precum şi pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

Oamenii legii vor fi prezenţi în zone aglomerate, piețe și centre comerciale, gări și stații de transport în comun din zona de competență şi vor acorda ajutor și informații utile pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În acest weekend, jandarmii vor avea în atenţie desfăşurarea în condiţii de siguranţă a meciului de fotbal F.C.V. FARUL II CONSTANŢA – C.S. AFUMAŢI, a celui de rugby C.S. NĂVODARI – R.C. GRIVIŢA BUCUREŞTI, precum şi a partidei de baschet masculin, care se va desfăşura între echipele A.B.C. ATHLETIC CONSTANŢA ŞI C.S.M. TARGU-JIU.

Jandarmii vor fi prezenţi la Medgidia, cu ocazia desfăşurării concursului „CUPA MĂRII NEGRE” la ciclism, la acţiunea de protest organizată la Constanţa de un grup de cetăţeni ucrainieni şi la evenimentul cultural-artistic „RAMPA CU PESCĂRUŞI”, în Parcul Teatrului „Oleg Danovski”.

Prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), oferă ocazia producerii unor aglomerării în biserici şi în imediata apropiere, ocazie cu care jandarmii vor avea în atenţie zonele de interes.

Jandarmii vor fi angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 36 de obiective din competenţă.

În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu uşurinţă în zonele aglomerate, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei, prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, sau să anunțe cel mai apropiat echipaj de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 15.04.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply