De Ziua Mondială a Artei, dar nu numai, Biblioteca Municipală Mangalia ne oferă o impresionantă colecție de publicații tematice [FOTO]

0
673
Ziua Mondială a Artei este marcată anual, la 15 aprilie, ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Data a fost aleasă în memoria lui Leonardo da Vinci, ”artistul universal” (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, el fiind şi autorul celebrului adagiu „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.
Arta hrănește creativitatea, inovația și diversitatea culturală pentru toate popoarele de pe glob și joacă un rol important în împărtășirea cunoștințelor și în încurajarea curiozității și dialogului.
Acestea sunt calități pe care arta le-a avut întotdeauna și le va avea dacă vom continua să sprijinim mediile în care artiștii și libertatea artistică sunt promovate și protejate. Este ca o datorie a noastră, pentru că, din “frumos” ne hrănim sufletește!
Venim în întâmpinarea dumneavoastră, dragi iubitori de carte și de frumos, în general, cu o impresionantă colecție de publicații tematice. Le găsiți, spre consultare, la Biblioteca Municipală Mangalia.
Că tot a venit vorba de artă, nu uitați de “Olimpiada benzilor desenate”!
Mai este foarte puțin și se scurge termenul până la care puteți depune lucrările dumneavoastră, la bibliotecă!
Vă asteptăm, cu drag!

 


Mangalia News, 15.04.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply