2 secunde. De atât a avut nevoie Andreea Beatrice Ana, pentru a scrie istorie pentru România!
Tânăra de 21 de ani a câștigat medalia de aur în cadrul Campionatului European Under 23 de lupte libere desfășurat la Budapesta, după ce a învins-o pe ultima sută de metri pe ucraineanca Oleksandra Khomenets. Nu este pentru prima oară când sportiva aduce glorie țării noastre – în 2021, la doar 19 ani, Andreea a devenit campioană mondială Under 23.
Cu o zi înainte să o cunosc personal pe Andreea, am dat play la video-ul cu finala de la Budapesta, unde s-a luptat cu o ucraineancă de 19 ani. Meciurile de lupte libere durează șase minute, cu o repriză de câte 3 minute și 30 de secunde pauză; obiectivul este să-ți duci adversarul la podea, prin diferite prinderi și tactici, astfel încât să obții puncte.
Fără să fiu expertă în sportul ăsta, am putut observa determinarea româncei, chiar și atunci când era în dezavantaj. Nu s-a pierdut cu firea, deși în ultimele zece secunde, până la fluierul final, rezultatul părea decisiv – o victorie pentru Ucraina. Zic părea, pentru că, fix cu două secunde înainte de final, Andreea a sărit pe adversara ei și a învins-o. Meciul s-a terminat cu 7-5 pentru România și titlul european pentru tânăra noastră.
A doua zi, la o cafenea din Cotroceni, am întâlnit-o pe campioană. O tânără mică de înălțime, slăbuță, julită în mijlocul frunții, gingașă și extrem de timidă, nicidecum luptătoarea hotărâtă și imbatabilă pe care am văzut-o în video-ul de pe YouTube.
Nu știu ce clișeu stereotipic aveam în minte, dar m-am convins pentru a nu știu câta oară că aparențele înșală. Poate m-am așteptat ca titlurile istorice și faima să-i fi urcat la cap și să dau nas în nas cu o tânără arogantă și încrezătoare. Lucrurile au stat chiar invers.
„Nu știu ce m-a atras la acest sport, nu am nicio explicație”
Când m-am văzut cu Horia Colibășanu, alpinist de performanță care urcă munți de peste 8000 de metri fără oxigen, am întâlnit un bărbat de 45 de ani cu o carieră în spate, care știe exact ce vrea. Câteva luni mai târziu, când m-am văzut cu Andreea și mi-a spus că nu știe ce a atras-o la acest sport sau cum nu își vede viitorul pe termen lung, mi-am dat seamă că nu toți învingătorii au un fir roșu al destinului trasat liniar de la început, de la care nu se abat niciodată.
Tânara sportivă a avut rezultate fantastice încă de la o vârstă fragedă și fiecare dintre ele a contribuit la maturizarea ei și la omul din prezent. E normal să nu știe exact, în 20 de ani lucrurile vor sta în mod cert diferit.
Andreea Ana s-a născut în Mangalia, într-o familie modestă, unde mama este casnică, iar tatăl electrician pe vas; mai are o soră mai mică, care nu știe încă dacă vrea să urmeze la rândul ei o carieră sportivă. „Nici eu nu aș fi zis da, inițial”, spune sportiva. Drumul către saltea a început la 10 ani, când antrenorul Marian Oancea a intrat în clasa ei și le-a explicat copiilor despre luptele libere.
„Mai mergeau colege de-ale mele și am vrut să văd și eu despre ce e vorba. A fost primul sport pe care l-am făcut vreodată, dar nici n-aveam multe variante în Mangalia. Nu știu ce m-a atras. La început era o joacă, era simplu, nu ca acum. Am vrut să renunț de mai multe ori și toată lumea îmi zicea să mă las. Nu am nicio explicație – de ce am rămas. Pur și simplu antrenorul Marian Oancea m-a ținut în sală. Mare parte din cine sunt astăzi îi datorez lui, pentru că nu m-a lăsat atunci”, povestește ea.
După primul an, s-a înscris la campionatul național pentru copii, unde a câștigat mai multe medalii. Viața ei s-a schimbat treptat.
Pe cont propriu, din clasa a zecea
Vă invităm să citiți continuarea articolului AICI.
