Am apreciat, mereu, demersurile făcute, de-a lungul timpului, de unele persoane mai mult sau mai puțin bine intenționate, pentru reîntregirea PĂDURII COMOROVA. […]
Sfârșind lamentabil, astfel de încercări mi-au stârnit unele „amintiri din copilărie”, puternic ancorate în mintea mea de copil al anilor de învățământ primar, 1953-1957. Astfel, încă din clasa treia, cu cravatele roșii atârnate la gât, ne înghesuiam într-unul sau două vagoane de marfar, care, după câteva minute, ne revărsau în mijlocul unei păduri tinere, COMOROVA, o oază de verdeață, pe malul mării celei mari, cu arbori mici, semeți și cu un covor de iarbă verde, înaltă, în care, ici-colo, își ițeau capetele lor înmiresmate floricele galbene, mov sau albastre. După ce ni se explica ce avem de făcut de către vreun inginer silvic sau subordonat, eram lăsați în grija cadrelor didactice, învățători sau învățătoare, în marea lor majoritate, cu o experiență îndelungată la catedră: directorul Radu Ion, învățătorii soți Zamfir, distinsa mea învățătoare Cornelia Iani, simpaticul domn Prahoveanu, sau gravul institutor Chirilov, viitor suplinitor de Limba Rusă, la gimnaziu, până la venirea titularului Ilarion Terente, revizor școlar la raionul Negru-Vodă.
Chiar și acum, îmi răsună în urechi vioiul cânticel pionieresc:
„Haideți, copii, / Fete și băieți, / Sute și mii, / Să sădim puieți!”
Răsfoind, de curând, niște materiale adunate de pe prin arhivele județene, nu mică mi-a fost mirarea să dau de câteva adrese ale Revizoratului Școlar Constanța, conținând cereri pentru facilitarea procurării de puieți, ce urmau a fi sădiți pe marginea drumurilor.
Cum comunicările Ministerului Instrucțiunii Publice găseau, firesc, un puternic ecou în rândul dascălilor de la catedră, pe cale ierarhică, prin intermediul cerberilor de revizori școlari, era firesc să se mobilizeze, la modul exemplar „școlerii”, pentru grabnica ducere la îndeplinire a prețioaselo recomandări, în acest sens.
Ei, bine, în urmă cu 100 de ani, o astfel de activitate de plantat puieți se desfășura cu ocazia „SĂRBĂTORIRII POMILOR”, fixată în perioada de sfârșit a lunii martie.
Dar, pentru că tot am reușit să vă stârnesc curiozitatea, iată câteva dintre aceste documente ce implicau conducerile unor școli din fosta plasă a Mangaliei, precum fostul sat Dauluchioi, actualmente Darabani.
„La 7 decembrie 1929, va avea loc un moment deosebit de important în istoria politică a ţării, prin semnarea Înaltului Decret Regal nr. 4036, publicat în Monitorul Oficial 274 din 9 decembrie 1929, care stabilea, conform anexei nr. II, noile denumiri ale judeţelor, comunelor rurale şi satelor din România. În anexă, la poziţia 65, se afla şi localitatea Cara-Omer, care îşi va schimba numele în Negru-Vodă şi va aparţine acum de plasa Mangalia. În Monitorul judeţului Constanţa nr. 49 din 12 decembrie 1929, apare noua împărţire administrativă, la poziţia 9 aflându-se localitatea Negru Vodă cu satele aferente: Căscioarele, Cerchezu, Comana, Cotu Văii, Darabani, Grăniceru, Măgura, Tătaru, Vâlcele, Viroaga.” (P. Miu, Gelu Dae -„Negru Vodă: 1878-1950, vol. I. Contribuții la cunoașterea problemelor economice, sociale și ale vieții politice și culturale”, ed. „Muntenia”, Constanța, p.121).
Astfel, prima consemnare, în acest sens, a unui astfel de eveniment, am identificat-o în registrul de intrări și ieșiri al Școlii Primare Mixte din comuna rurală Dauluchioi. Acolo, cu nr. de înregistrare 20, în ziua de 8 aprilie 1922, învățătorul Gh. P. Nuțu, cu o longevitate directorială foarte mare (1920-1940), face mai multe mențiuni extrem de importante. Prima înregistrare vizează aprobarea cererii sale de concediu. Cea de-a doua, extrem de prețioasă, se referă la remiterea banilor către Comitetul Școlar Județean Constanța, sumă ce trebuia să îi parvină familiei învățătorului C. PETRESCU, răpus în luptele din 1917, de la Mărășești, nume ce se cere a fi dat centenarei școli dărăbănene. În sfârșit, cea de-a treia precizare a coespondenței primite este în legătură cu conferințele generale pe județ, ce urmau să se desfășoare în zilele de 20, 21 și 22 aprilie curent, având drept conținut principal „cântarea Prohodului,, în Vinerea Patimilor și detalierea desfășurării acțiunii de sădire a puieților”, derulată sub numele de „SĂRBĂTORIREA POMILOR”.
Peste 10 ani, printre preocupările aceluiași tenace și inimos director, învățătorul Gh. P. Nuțu, s-a aflat și asigurarea cu puieți, pentru demararea acțiunii de sădire a acestora, pe marginea drumurilor, ceea ce avea să declanșeze o surprinzătoare „mișcare a hârtiilor”.
Prefectura, Constanța prin adresa 3874 din 5 martie 1932, trimisă domnului inspector V. Helgiut, sub semnătura prefectului N. Constantinescu, făcea următoarele precizări:
„La 25, 26 șă 27 martie fiind zile de sădirea pomilor la școli, vă rog să binevoiți a corespunde (sic!) cu școala de agricultură de la Murfatlar pentru trimiterea pomilor.
Modalitatae sosirei pomilor la fiecare sat vă rog să o stabiliți din vreme.
În aceste zile vom face 2-3 echipe pentru ca noi personal să vedem dacă s’a executat.”
În aceeași zi de 5 martie 1932, cu semnătura indescifrabilă a prefectului, se transmitea aceluiași revizor școlar general V. Helgiu și o altă adresă, cu nr. 3384, următorul text:
„Prin raportul No. 51/932, școala primară mixtă din Comuna Darabani, făcându-ne cuoscut că pentru zilele de 25, 26 și 27 Martie a.c. au nevoie de pomi în scopul sădirii lor , cu ocazia zilei „Sărbătorirea pomilor”, vă rugăm a face comanda acestor pomi la școala de agricultură din comuna Murfatlar”.
Fapt este că o asemenea activitate, de o uriașă anvergură, s-a aflat și în atenția ministrului V. Valcovici, care trimitea Revizoratului Școlar Constanța copia concluziilor desprinse în urma analizei făcute cu revizorii școlari generali, ce a avut loc cu doar câteva zile mai înainte: „Ca urmare la cele discutate în conferița noastră din ziua de 14 aprilie a.c., avem onoare a vă aduce la cunoștință că am intervenit la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pentru a da dispoziții școalelor silvice și administrațiilor fermelor statului să pună la dispoziția Dv., la cerere, fie gratuit fie cu preț cât mai redus, dacă gratuitatea nu este posibilă, pueții necesari plantării drumurilor.
Vă comunicăm de asemenea că am intervenit și la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice spre a cere revizoratelor școlare să stimuleze activitatea D-lor învățători din comunele rurale pentru a vă asigura și concursul acestora și a (sic!) elevilor, atât pentru lucrările de complectare a plantații drumurilor cât și pentru paza acelor plantații.
În ce privește legea nouă a drumurilor, vă comunicăm că se află dată la imprimare și în câteva zile vi se va expedia.
Cu această ocaziune, vă rugăm din nou să ne trimiteți cât mai neîntârziat observațiunile Dvs. privitoare la la aplicarea legii spre a fi avute la regulamentul de aplicare”.
Iată, deci, că venirea primăverii ce ne scoate din case, descătușează nu numai razele soarelui, aducând cu ea un alai impresionant de flori sau pomi înmuguriți, dar și animismul întregii naturi, atinse, parcă, de mângâierile „năvalnicului” Dragobete.
Și, atunci, este de la sine înțeles că „SĂRBĂTORIREA POMILOR” nu trebuie neglijată, nicidecum, ca tradiție păstrată atât de vie de un popor harnic și ospitalier, ca al nostru!
Mangalia News, 29.03.2022.
