”Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie”, un film unic în România și în lume, se proiectează în cinematografele din toată țara! VIDEO

0
1531
Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie, un film la care s-a muncit ani de zile, dar nu timpul investit îl face să fie atât de prețios. Echipa, povestea, felul în care e spusă, modul în care emoțiile se întrepătrund, mix-ul de plan fantastic și real, maniera în care filmul reușește să transforme orice spectator – toate acestea ne fac să credem în victoria lui.

Mihai Mănescu, cel care semnează scenariul, a spus în repetate rânduri că filmul a avut o viață și o voință proprie. Din cauza contextelor, a suferit amânări. Dar credem că vine în cel mai potrivit dintre momente. Când avem nevoie de speranță.

De ce să vezi filmul? Din cel puțin 5 motive:

1. Actorii. Maya Noelle Prediger este o revelație, Matei Dima este un înger pe pământ, Micutzu Cosmin Nedelcu, datorită rolului, oferă intrigă. Și o doză de umor. Ei sunt doar câțiva dintre actori.
2. Subiectul. Ne ferim să vorbim despre anumite subiecte pe care le considerăm tabu, dar hiperprotecția poate duce la dezvoltarea nepăsării.
3. Posibilitatea reîntoarcerii la Humuleștiul lui Creangă, la revitalizarea poveștii de referință din copilăria noastră.
4. Întregul arsenal de emoții. Da, se plânge, dar are și umor cât trebuie ca să vedem că dramele din viață sunt mai ușor de dus când zâmbetul apare.
5. Scopul caritabil. Toți banii din vânzarea biletelor merg către HOSPICE Casa Speranței și ne ajută să oferim, ca și până acum, îngrijire paliativă gratuită pacienților cu boli incurabile.

Un film unic. În România și în lume!

Unicitatea filmului vine din faptul că este primul film fantastic de familie făcut în România ultimilor 30 de ani. Este primul film caritabil, dar și primul film din lume lansat sub formă de fotograme NFT. În plus, e primul film care este despre și pentru HOSPICE. Nici nu s-ar fi spune mai frumos și mai creativ povestea supereroilor de la HOSPICE!
Mergeți la cinematograf. Puteți să fiți setați pe aștepări înalte, toate recenziile, toată pasiunea care s-a pus în realizarea acestui film, ne îndreptățesc să credem că la finalul filmului o să fiți mulțumiți pentru că ați investit în 90 de minute de emoție pură.
Bucuroși să spunem oficial și public: De azi (25.03.2022, n.r), Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie este în cinematografe. Să fiți și voi, să ne spuneți cum s-a văzut povestea, să ne spuneți cum v-a transformat! Vă mulțumim pentru că ne veți susține și astfel!

Distribuție:
Maya Noelle Prediger, Teodor Corban, Matei Dima, Cosmin Nedelcu “Micutzu”, Grigorie Silişteanu, Ioana Anastasia Anton, Sabrina Iașchevici, Ada Condeescu, Corneliu Ulici, Pavel Bârsan, Theo Costache, Ana Covalciuc, Irina Margareta Nistor
Regia: Andrei Huţuleac.
Scenariu: Mihai Mănescu, Matei Dima, Andrei Huţuleac.
Producători: Mihai Mănescu, Matei Dima, Andrei Gâţu, Costin Crețulescu.
Co-producători: John Florescu, Anca Truţă, Viorel Chesaru.
Producători Executivi: Claudiu Boboc, Alexandra Hash.
Director de Imagine: Mișu Ionescu.
Muzica: Adina Nelu.
Montajul: Ruxandra Mihai.
Scenografie şi costume: Ana Gabriela Lemnaru.
Machiaj şi păr: Raluca Moldoveanu.
Director Casting: Liliana Toma.
Sunet priză directă: Marius Obretin “Melcu”.
Sound design: Alexandru Dumitru.
O producție: Prietenii Casei Speranței, Colorbitor Productions, Viva la Vidra, Chainsaw Europe. Film distribuit de: Vertical Entertainment. Film realizat cu susținerea: Kaufland România.

Synopsis:
Mara, o fetiţă de 12 ani este bolnavă și trăieşte cu bunicul ei. Ea descoperă o cale de evadare într-o aventură fascinantă: un arbore magic, aflat lângă centrul HOSPICE Casa Speranţei de la Adunaţii Copăceni, ce se dovedeşte a fi o poartă către lumea fantastică a lui Ion Creangă. Ea ajunge în Humuleşti, unde trăieşte Amintiri din Copilărie alături de Nică, protagonistul cărţii. Cu ajutorul acestuia, Mara învaţă că fiecare moment de viaţă trebuie preţuit, indiferent de cât de multe probleme am avea şi de cât de grea este viaţa.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 27.03.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply