Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții mediului de afaceri

0
586

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri și cei ai sectorului bancar, pentru a analiza impactul conflictului din Ucraina asupra situaţiei economice din România.

La discuții au participat, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul de finanțe, Adrian Câciu; ministrul economiei, Florin Spătaru; ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dan Vîlceanu; ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi; ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu; reprezentanți ai Ministerului Energiei și ai Ministerului Antreprenoriatului și Turismului; secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu; șeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean; mai mulți consilieri de stat și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Din partea mediului de afaceri și al mediului bancar au participat: Asociația Companiilor de Utilități din Energie; Coaliția pentru Dezvoltarea României; Foreign Investors Council; Uniunea generală a Industriașilor din România; Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România; Romanian Business Leaders; Asociația Analiștilor Financiar Bancari din România; Asociația Patronala a Industriei de Software și Servicii; Patronatul Național Român; Confederația Patronală din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din România; Confederația Patronală Concordia; Asociația Română a Băncilor; Banca Națională a României; Comisia Națională de Strategie și Prognoză; Institutul Național de Statistică, Code for Romania.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat, printre altele, subiectul dezvoltării independenței energetice, investițiile publice și private, dar și eventualele vulnerabilități generate de conflictul din Ucraina, cum ar fi posibila scădere a producției auto la nivel mondial.

De asemenea, a fost analizat efectul informațiilor false răspândite în spațiul public, în contextul actual, toți participanții agreând că este nevoie de un efort comun în combaterea acestui fenomen. ”Din păcate, partea aceasta de fake news prinde foarte ușor, în timp ce argumentele sunt preluate și înțelese mult mai greu. Să știți că este nevoie ca toată lumea să depună eforturi pentru a stopa acest fenomen”, le-a transmis premierul Ciucă celor prezenți în cadrul discuției.

Totodată, a fost abordată problema creșterii anxietății în rândul populației pe fondul conflictului de la granițe. ”E nevoie, mai mult ca oricând, de apel la calm, de solidaritate și de transmiterea unui mesaj unitar: vom susține locurile de muncă, vom susține economia. Trebuie ca toată lumea să comunice că avem capacitatea de a trece peste această situație. Să facem apel la calm”, a punctat ministrul de finanțe, Adrian Câciu.

Toate subiectele discutate miercuri vor continua să fie analizate în profunzime în cadrul viitoarelor întâlniri, care vor avea loc cu regularitate.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 11.03.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply