ANUNȚ! În termen de 90 de zile, persoanele încadrate în grad de handicap, aparținătorii acestora, cât și părinții/reprezentanții legali ai minorilor încadrați în grad de handicap se pot prezenta la sediul D.G.A.S.P.C. Constanța, pentru reevaluare

0
757

farmec.ro
carturesti.ro%20

D.G.A.S.P.C. Constanța: Având în vedere faptul că, începând cu data de 09.03.2022, starea de alertă nu a mai fost prelungită prin act normativ, vă facem cunoscut faptul că, în conformitate cu prevederile art.4, alin.5 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19:

Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

Raportat la aceste aspecte, aducem la cunoștința persoanelor încadrate în grad de handicap, a aparținătorilor acestora, cât și părinților/reprezentanților legali ai minorilor încadrați în grad de handicap, a căror valabilitate a certificatelor de încadrare în grad de handicap a fost prelungită în baza Legii nr. 55/2020, că începând cu data de de 08.06.2022, aceasta încetează, fapt ce atrage după sine încetarea efectelor Certificatului de încadrare în grad de handicap, respectiv a prestaţiilor şi facilităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

În această perioadă de 90 de zile, toți cei aflați în această situație se pot prezenta la sediul D.G.A.S.P.C. Constanța, din municipiul Constanța, strada Decebal nr.22, la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Constanţa sau la Serviciul de Evaluare Complexă pentru Copil, aflate la parterul instituției, în scopul depunerii documentaţiei necesare reevaluării în scopul încadrării în grad şi tip de handicap.

Pentru informații suplimentare, puteți apela numerele de telefon 0241/480870 şi 0241/480882 (pentru adulți) sau 0241/480866 și 0241/480865 (pentru copii). În același timp, vă puteți adresa în scris pe adresa de e-mail a instituției [email protected]


Mangalia News, 10.03.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply