Florin Spătaru: Ministerul Economiei înregistrează o reușită foarte importantă pentru România. Proiectele pentru microelectronică au fost transmise la Bruxelles

0
654

„Un pas mic pentru Ministerul Economiei, un pas mare pentru România. Am reușit să transmitem prenotificarea către Comisia Europeană, în urma finalizării preselecției potențialilor participanți la cel mai mare proiect finanțat din bani europeni derulat vreodată de Ministerul Economiei. 500 de milioane de euro, puse la dispoziție de Ministerul Economiei prin PNRR, vor fi investite în proiecte de cercetare, inovare și dezvoltare în domeniul microelectronicii”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

8 companii din România s-au calificat în urma preselecției, care a presupus două etape de verificări, respectiv evaluarea administrativă și a eligibilității și evaluare tehnică și financiară. Alături de cei 8 participanți direcți, au trecut de preselecție 34 de potențiali beneficiari indirecți cooptați în cadrul Proiectului de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor (IPCEI ME/CT).

„Este pentru prima dată când Ministerul Economiei, prin Direcția Politici Industriale, implică România într-un mecanism complex de tip IPCEI. Țara noastră face parte dintre cele 19 state membre ale Uniunii Europene care s-au angajat să consolideze lanțul valoric al componentelor și sistemelor electronice în Europa, cu un accent deosebit pe întărirea ecosistemului de semiconductoare, atât de necesare în industria auto care se confruntă deja cu un deficit important la acest segment de producție”, a subliniat ministrul Spătaru.

Etapa următoare presupune evaluarea tuturor aplicațiilor transmise către Comisia Europeană, urmând ca eventualele solicitări de clarificări să fie realizate prin Ministerul Economiei.

În funcție de rezultatele evaluării Comisiei Europene, Ministerul Economiei, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, vor crea cadrul legislativ comun pentru implementarea schemei de ajutor de stat de 500 de milioane de euro ce vor ajunge la beneficiarii IPCEI ME/CT.

Lista potențialilor participanți admiși: Aplicatii_CENTRALIZAT (1)

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 05.03.3022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply