Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, prezent la Forumul Business în Argeș

0
328
carturesti.ro%20

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, a participat luni la Forumul Business în Argeș, alături de Alina-Ștefania Gorghiu, vicepreședinte al Senatului, Alin Chitu, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, Cătălin Boboc, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și de Constantin Nancu, director general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Declarațiile ministrului antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu:

„Astăzi, aici, la Pitești, am avut o nouă întâlnire cu reprezentații mediului de afaceri din România. Se continuă, practic, acel parcurs al întâlnirilor zonale care vine în completarea celor care au loc la nivel central. În acest fel culeg probleme punctuale, specifice. Pe cele valabile la nivel de țară le știu deja din sedințele care au avut loc la București.

Am avut o întâlnire extrem de benefică. Am prezentat antreprenorilor din județul Argeș activitatea ministerului desfășurată în cele trei luni de când s-a înființat, precum și propunerile noastre pentru programele de susținere a mediului de afaceri pentru anul curent, atât pentru ceea ce înseamnă activitatea strictă a ministerului, dar și în general, pentru măsurile pe care le are Guvernul în vedere pentru perioada următoare.

(Referitor la relansarea turismului). Este o noutate problema războiului de la vecinii noștri, însă aș vrea să vă dau câteva cifre. În 2019, atunci când a fost anul de vârf al turismului din România, lucrurile stătateau în felul următor: 10 milioane și jumătate de turiști români și 2,7 milioane de turiști străini. După doi ani de pandemie și o scădere burscă, abruptă în cursul anului 2020, în anul 2021 activitatea turistică și-a revenit în bună măsură, mai ales în ceea ce privește numărul de turiști români. Am ajuns la 8,4 milioane. E drept, pe componenta turiști străini revenirea a fost ceva mai mică, de la 2,7 milioane la doar 840.000. Este și acesta un motiv pentru care avem în vedere unul din multele programe pentru anul curent, care să se adreseze exact acestei probleme, și mă refer la acel program pentru stimularea incomingului, pentru că, am spus noi și așa este corect, orice turist străin care ajunge în România reprezintă un export de servicii turistice.

(Refitor la alegerea destinației). Sunt opțiuni personale, în primul rând. Este loc pentru toată lumea pe piață. Turismul din țara noastră are, totuși, un mare avantaj. Mai exact, avem activitate pe întreaga perioadă a anului. Avem diverse forme de turism, cum ar fi cel estival, de litoral, turism montan, agroturism, ecoturism și așa mai departe. Avem, mai nou, și acel turism festivalier. Este vorba despre acele mari festivaluri care s-au putut desfășura până în 2019. Mă refer la UNTOLD, Neversea și altele. Sunt încrezător! Am convingerea că în 2022 putem egala acele cifre pe care le-am prezentat, din cursul anului 2019.

(Referitor la voucherele de vacanță). Am adoptat în luna decembrie acea ordonanță de urgență privind voucherele de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă pentru domeniul turistic o infuzie de capital de aproximativ 300 milioane de euro. Sunt aproximativ 1 milion de salariați la stat. Însă, inclusiv în anul 2021, prevederea legală privind acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din sectorul privat a fost valabilă și funcționează și acum. Mai este un lucru. Acestea nu sunt limitate la suma de 1.450 lei. Este bine să facem cu toții publică această informație, pentru că poate fi una dintre metodele de a stimula, din punct de vedere al agenților economici, stabilitatea forței de muncă. Vouchere de vacanță pentru mediul privat pot merge până la 6 salarii minime pe economie și nu am renunțat la acele deduceri fiscale. Agenții economici au beneficii. Întreaga sumă poate fi deductibilă, plus că nu se plătesc contribuții sociale pentru contravaloarea lor.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

(Referitor la Start-Up Nation). Există trei lucruri noi. Nu mai punctăm numărul de salariați pentru că în prea multe cazuri, în primele două ediții, s-a mers pe numărul maxim de 6 salariați, iar sumele s-au dus pe salarii și dări de salarii. Vom introduce o cofinanțare, care va varia între 5 și 15% pentru a responsabiliza odată în plus beneficiarii. Pentru acei beneficiari care nu au suma de cofinanțare, pentru a-i putea ajuta, am încheiat o convenție cu FNGCIMM, care să le asigure garantrea acelor credinte pentru a asigura cofinanțarea. Însă, forma finală a programului, pe care l-am și ridicat în dezbatere publică săptămâna trecută, va rezulta în urma dialogului cu cei din mediul de afaceri. Orice program trebuie să ajungă la destinatar așa cum îl așteaptă el, nu cum îl vedem noi din minister. Ne propunem undeva în orizontul lunii aprilie-mai să înceapă sesiunea de depunere de cereri de finanțare. În aceste momente suntem în așteptarea celor de la STS, pentru că acest program va fi derulat pe platforma IMM Recover. Platforma este proprietatea ministerului, dar este gestionată de STS. Cei de la STS au niște urgențe generate de PNRR.

(Referitor la șomajul tehnc). Va fi una dintre măsurile pe care le vom adopta în cursul acestui an pentru a veni în sprijinul antreprenorilor români. Vine în continuarea a ceea ce se va întâmpla săptămâna aceasta. Vom adopta în ședința de Guvern acea ordonanță prin care să asigurăm pe o perioadă de un an de zile protecția mediului de afaceri prin ceea ce înseamnă prețurile la energie electrică și gaze naturale, un lucru absolut necesar. Pe lângă aceasta, se adaugă cele 12 programe, ne propunem noi, pe care să le derulăm în cadrul ministerului. Toate sunt destinate antreprenorilor care trec într-o perioadă destul de dificilă; după doi ani de pandemie, după aceste prețuri crescute la energie și mai ales după ceea ce se întâmplă la vecinii noștri din nord”.


Mangalia News, 01.03.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply